Anda Adam voia o rochie de mireasă din America

24 iunie, 2013

Zvonurile despre nunta Andei Adam cu Victor Slav s-au dovedit a fi adevărate, cei doi vorbind despre căsătorie în 2010. Soarta, însă, le-a pregătit altceva.

Zvonurile despre nunta Andei Adam cu Victor Slav s-au dovedit a fi adevărate, cei doi vorbind despre căsătorie în 2010. Soarta, însă, le-a pregătit altceva.

În 2010, Anda Adam intenţiona să se mărite cu Victor Slav! Cei doi erau împreună de cinci ani şi relaţia mergea ca pe roate. „După Revelion, la începutul anului, au plecat împreună în SUA, la mama cântăreţei! Nu era prima oara când se duceau acolo, dimpotrivă, cei doi considerau America o a doua casă pentru ei! Păreau foarte fericiţi şi pentru prima dată au adus în discuţie ideea de nuntă! De altfel, se pare că lucrurile erau foarte serioase, pentru că Anda s-a dus să vadă nişte rochii de mireasă, unele foarte frumoase şi pe gustul ei, apoi la întoarcerea în Romania, a vrut să şi fixeze o dată pentru cununie!”, a povestit o apropiată a cântăreaţei pentru Wow Biz!

Cu toate acestea, cei doi nu au mai ajuns la altar nici în 2010, nici în alt an! Căci, după o perioadă în care Anda s-a dedicat complet carierei, ea şi partenerul ei au decis să se despartă, motivând că relaţiile dintre ei s-au răcit.

Acum, Victor se gândeşte iar să ajungă la altar, dar de data asta cu Bianca Drăguşanu, în timp ce Anda încă îşi mai caută jumătatea.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg