Cei doi au petrecut Revelionul, pentru al treilea an consecutiv, în Emiratele Arabe Unite.
La sfârşitul lui 2010, Andra şi Cătălin Măruţă au fugit, din nou, spre ţările calde, pentru a întâmpina Noul An. „Vacanţa în Dubai a fost perfectă, aşa cum era de aşteptat! Am fost alături de unii dintre cei mai buni prieteni ai noştri. Cel puţin până acum, n-am găsit nicio tentaţie mai mare decât Dubaiul, care mi-a confirmat că e una dintre cele mai bune destinaţii de vacanţă, mai ales de Revelion“, recunoaşte prezentatorul emisiunii „Happy Hour“ de la Pro TV.
Şi pentru că este un soţ grijuliu, Cătălin Măruţă s-a asigurat că soţiei lui şi bebeluşului lor care urmează să vină pe lume nu le va lipsi nimic. „Andra s-a simţit foarte bine, având în vedere că, într-adevăr, sarcina e avansată. Din fericire, n-a existat niciun incident, s-a întors cu o stare bună şi un tonus maxim. Bine, s-a protejat cât a putut de soare, de plimbările prea lungi sau de distracţiile agitate, n-a pierdut nopţile, s-a odihnit şi a fost totul ok“, a povestit viitorul tătic.
Cât despre poftele Andrei, care acum se pregăteşte pentru show-ul „Românii au talent“, Maruţă recunoaşte ca s-a străduit să-i facă pe plac soţiei sale: „A avut nişte pofte simpatice, de exemplu a mâncat mult pepene roşu (n.r., preferatul Andrei). Era foarte bun şi, după cum ştim, e şi foarte sănătos“, a continuat el.
Dacă Andra a fost mai atentă cu expunerea la soare şi mai reţinută cu distracţiile, Cătălin nu a ratat nimic: „Eu, unul, nu am evitat mai nimic, recunosc. M-am aventurat sub soare şi în apă, cam la orice oră. S-a găsit şi timp pentru relaxare, în măsura în care asta înseamnă plimbări lungi, seri savuroase în restaurant şi ceva shopping“, a completat gazda de la „Happy Hour“.
Foto: Pro TV