Andreea Bălan: “Nu vreau să mă mărit!”

5 aprilie, 2016
Andreea Balan jpeg

Deşi pare să-şi fi găsit jumătatea, artista nici nu vrea să audă de măritiş. În schimb, îşi doreşte să devină mamă.

Vrea copil, nu şi verighetă.

Andreea Bălan trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de George Burcea. Însă, chiar dacă pe vremea când forma un cuplu cu Keo, ar fi dat orice să îmbrace rochia de mireasă, acum artista şi-a schimbat atitudinea faţă de măritiş.

„Eu nu îmi doresc să mă mărit. Nu sunt speriată, dar nu vreau să fac acte. Nici înainte nu am vrut să mă mărit, îmi doream o familie. Nu vreau să semnez acte. Vreau o cununie în faţa lui Dumnezeu, se poate face o ceremonie budistă sau pe plajă în Grecia, în faţa unui preot ortodox“, a dezvăluit Andreea Bălan la “Un show păcătos”.

„George ştie, cred că de asta nici măcar nu a insistat“, l-a asigurat ea pe Dan Capatos.

El e cel care o face fericită.

Pe de altă parte, Andreea pare să-şi dorească mai mult să devină mămică, de vreme ce a renunţat la contraceptive.

„Lucrăm la un copil. Lucrăm de când am fost în vacanţă, dar deocamdată nu s-a prins nimic. Dar nu e nimic, că încercăm. Am renunţat la orice metodă contraceptivă. Medicul a zis un an de zile să încerc aşa, apoi doar dacă nu rămân să încep tratamentele. Totuşi, nu mai sunt atât de tânără“, a mai declarat Andreea la Antena 1.

„Când o să am un copil, nu o să îl aduc în aduc în atenţia publicului. Până la 16 ani, îl las să se bucure de copilărie. Apoi dacă e talentat şi dacă vrea, poate să o ia pe drumul pe care l-am avut şi eu în viaţă“, a mai spus ea.

La petrecerea aniversară a revistei "OK!", din februarie, cei doi au primit premiul "cel mai stylish cuplu"



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png