Andreea Bănică & Lucian Mitrea: ”E minunat să ai o fetiţă şi un băieţel”

Acum, aşteaptă cu nerăbdare să devină pă­rinţii unei perechi perfecte: o fetiţă şi un băieţel. În aşteptarea minunii, am reuşit şi noi imposibilul, cu complicitatea An­dreei: am reunit întreaga familie pentru o şedinţă foto. Adică l-am convins inclusiv pe Lucian să participe, lucru deloc uşor, fiindcă vorbim de bărbatul puternic din spatele Andreei Bănică, obişnuit să ia decizii în culise şi să-şi lase soţia în lumina reflectoarelor. Iar dacă am scos-o la capăt cu bine, este şi meritul Sofiei, fiica lor de şapte ani care ne-a binedispus pe toţi în doar câteva secunde. Şi despre care pot spune fără urmă de îndoială că este unul dintre cei mai fotogenici copii din lume. Şi nu doar atât, ci şi unul dintre cei mai dinamici – o energie pe care şi-o consumă cu succes la competiţiile de dansuri moderne. Succesiunea Andreei în showbiz mi se pare că e asigurată: pun pariu că Sofia va fi, într-un fel sau altul, în lumina reflec­toarelor la rândul ei. Rămâne de văzut ce va face băieţelul care va veni pe lume în noiembrie...

Lucian & Andreea: ”Dumnezeu ţine cu noi”

Înţeleg că asta e o sarcină mai grea decât prima...

Andreea Da, dar o vom scoate la capăt. Număr zilele... N-am avut pofte speciale. Eu cred că nu există, de fapt, pofte spe­ciale. Ah, că noi, graviduţele, vrem să ne facem de cap un pic şi să avem nişte mofturi, da... Şi eu mi-am făcut pe plac vara asta: am mâncat amandinele mele preferate de la Eforie. Din cauza stărilor mai proaste, a trebuit să mănânc mai mult carbohidraţi, deşi corpul meu nu era obişnuit cu asta. Am ajuns acum la un plus de 11 kilograme. Dar ştiu că o să-mi revin, aşa cum am făcut şi după naşterea Sofiei.

Lucian Acum două săptămâni a poftit prima dată la ceva: pâine cu caşcaval şi cu unt. Bine, ştie că dacă mă trezeşte la trei dimineaţa să mă trimită undeva n-are cum să poftească (râde), pentru că dorm.

Şi nu te duci? Vai, nu eşti genul romantic...

Nu sunt!

Când i-ai adus ultima dată un buchet de flori?

Ah, ce mă bucur că i-ai pus întrebarea asta! (

)

Şi când i-ai spus cel mai recent „Te iubesc!“?

Asta mi-o spune în fiecare zi.

Nu, nu-mi place să-i aduc flori rupte, ci bulbi, deci altfel de flori. Avem curte, apreciez florile, nici pe Sofia nu prea o las să le rupă, îmi place mult grădinăritul. Şi ei la fel. Chiar ţin minte că atunci când era însărcinată cu Sofia şi era aproape să nască, stătea aşa aplecată, în cizme de cauciuc şi punea bulbi de lalele şi zambile. Şi mă uitam la ea: „Măi, tată, poate naşti pe-aici!“. Era martie sau aprilie şi Sofia s-a născut la începutul lui mai. Şi atunci planta bulbi pe care îi adusesem eu!

Cum ai aflat că e însărcinată a doua oară?

Păi ea mă deprima: îmi zicea nu, nu sunt însărcinată, poate e testul greşit. Venea cu el: „Uite, are două linii, dar a doua nu-i prea roşie...“. Şi m-a făcut şi pe mine să cred că nu e însărcinată. Lua teste întruna. Liniile nu erau chiar de aceeaşi culoare... Ştiu că am stat pe Google într-o noapte vizionând până la refuz poze cu teste de sarcină. Niciunul nu era cu liniile de aceeaşi intensitate şi până la urmă eu m-am convins că e însărcinată. Dar pe ea am convins-o mai greu. Ea ştia că urmase un tratament...

Un tratament hormonal, pentru că îmi descoperi­seră prolactina mărită.

Şi din cauza asta, i-au spus că nu mai putea rămâne însărcinată. Şi nu se mai proteja...

Ştiind că sunt sub tratament, nu ne mai gândeam că s-ar putea întâmpla asta. A fost o surpriză totală.

Cum a reacţionat Sofia la aflarea veştii?

Sofiei i-am spus mai târziu, aşa cum le-am spus tuturor. Dar când a aflat, a început imediat să-mi facă pro­gram: „A, mami, păi de-acum încolo nu mai ai voie aia şi aia!”. A început să pună un plan la punct înaintea mea. Se bucură în fiecare zi. Mă tot întreabă cât mai e, ştie că în noiembrie o să apară bebe şi e fericită.

O să naşti natural?

Mi-am dorit să nasc natural, dar mă mai gândesc până atunci. Pe Sofia am născut-o prin cezariană, deşi mi s-a rupt apa la 2 noaptea şi am simţit-o deci şi pe cea na­turală. 50 de minute până am ajuns la spital am crezut că rămân în drum. Eu recunosc: nu e un moment uşor pen­tru nicio femeie. Nu pot spune că nu m-am panicat sau că

 nu mi-a fost frică. Dar am trecut peste acele momente. Iar apariţia Sofiei ne-a făcut să fim fericiţi şi împliniţi.

Ce-aţi zis când aţi aflat că e băieţel?

Eu m-am panicat şi mai tare. I-am zis lui Lucian: „Tati, trebuie să mă înveţi!“.

Am fost şi am făcut în străinătate o se­rie de teste. Şi după o săptămână, i-au comu­nicat rezultatul. Eu eram în baie, era diminea­ţă... Şi o auzeam că urcă treptele în viteză şi ţipa întruna: „Luci, Luci!“ A dat buzna: „O să fie un băieţeeeel!“. Ne-am bucurat mult, deşi noi nu ne-am gândit niciodată ce am vrea să fie. Că-i fată, că-i băiat, sănătos să fie! Nu sunt ca alţi taţi pe care-i cunosc şi pe care i-am auzit că voiau neapărat băiat. Dar e minunat să ai o fetiţă şi un băieţel. Dumnezeu ţine cu noi.

V-aţi gândit la un nume?

Da, dar încă ne ciondănim eu cu Lu­cian pe tema asta. Pentru că eu vreau două nume, el vrea unul singur şi uite-aşa, până o să nasc, ne vom hotărî. Vreau să-i văd şi făţuca, să mă inspire.

Eu îi zisesem Andreei că dacă e tot fe­tiţă, o să aibă hainele Sofiei, nu mai cheltuim... (

)

Sofia Nu-i dau hainele!

Şi apoi mi-a zis Andreea că de fapt nu mai avem nicio haină de când era Sofia mică. Le-a dat pe toate. Nimic nu mai avem. Acum urmează să cumpărăm diverse pentru bebe­luş şi zic: „Nici măcar un cărucior?! Că aveam două! L-a dat şi p-ăla. Păi şi ce mai avem? Nimic, nimic? Nici scaun de mâncat...“ A, zic: „OK, atunci e mai bine că e băiat, să-i luăm personalizate lucrurile.“ (

) Bine, glumesc... Doamne fereşte, Sofia, nu pot să te văd aşa, tată, adună-te! Andreea, zi-i să nu mai facă aşa, că-şi rupe spatele.

Dar îmi place să merg în pod!

Apropo, cum aţi descoperit pasiunea ei pentru dansuri sportive?

I-am văzut deschiderea, elas­ticitatea, motricitatea... Lui Lucian îi era teamă, ca şi acum, să nu i se întâmple ceva. Şi văzând-o, o prietenă foarte bună mi-a sugerat s-o dăm la dansuri moder­ne, cu elemente de gimnastică, unde mer­ge şi fetiţa ei. La început am zis că e OK, de amuzament, să-şi ocupe timpul, şi apoi ne-am dat seama că a devenit o pasiune, hrănită şi de ambiţia de a fi cât mai bună în echipă.

A fost la competiţii până acum?

Da, a fost în Grecia, la Roma, în Aus­tria, acum merge la Praga... Şi vine cu medalii, cu locuri întâi câştigate. Noi nu ne-am dorit să facă ceva de performanţă în stilul ăsta, dar văzând-o că e atât de pasionată, nu pot s-o opresc să facă ceea ce-i place. În plus, mi-am dat seama că o ajută ca dezvoltare emoţională, disciplină, spirit de echipă. Un copil care face sport se dezvoltă mult mai frumos.

Care dintre voi e părintele mai sever?

Andreea.

Citeşte continuarea acestui interviu în noul număr al revistei OK!.