Andreea Mantea: „Corpul acesta ascunde şi puţin creier!“

15 februarie, 2010

E una dintre fetele frumoase şi totuşi isteţe de la televizor. Se îndrăgosteşte repede şi se luptă cu prejudecăţile. De ce s-a despărţit de Andrei Ţârdea şi de ce este fericită, iată două dintre subiectele despre care Andreea Mantea vorbeşte şi zâmbeşte.

E una dintre fetele frumoase şi totuşi isteţe de la televizor. Se îndrăgosteşte repede şi se luptă cu prejudecăţile. De ce s-a despărţit de Andrei Ţârdea şi de ce este fericită, iată două dintre subiectele despre care Andreea Mantea vorbeşte şi zâmbeşte.

Îmi pari fericită. Care sunt motivele pentru care ai fi? Mă bucur de lucrurile mici. Mă uit la un brad plin de zăpadă şi imediat îmi mai apare un zâmbet pe buze. Oamenii nu mai dau importanţă detaliilor. Dar de multe ori, când sunt la pământ, mă ajung şi pe mine problemele, că sunt şi eu om…

Pentru că apari la televizor, lumea crede că nu ai probleme.

Da (râde). Şi, când chiar nu mai pot, mă urc în maşină şi plec.

Pleci singură de la un timp, înţeleg.

Singură, de la o vreme. Îţi spuneam că, atunci când nu-mi mai găsesc fericirea, merg s-o caut în lucruri mărunte.

Ai cunoscut o ipostază a celebrităţii. Asta te face fericită?

E cu dus întors. Poate fi bine, poate fi rău.

Tu şi Mircea Radu aţi plecat de la Antena 1 în acelaşi timp. El mi-a spus că n-aţi mai vorbit de-atunci.

După ce emisiunea „Din dragoste” nu a mai continuat, am încercat fiecare să ne vedem de drum.

Au intervenit orgolii din partea amândurora?

Nu vreau să vorbesc despre asta. Mircea este un om minunat.

L-ai dezamăgit?

Eu pe el? De mai multe ori. Dar cred că i-am adus şi bucurii.

Mircea e genul de bărbat de care te-ai putea îndrăgosti?

E genul de bărbat de care s-ar putea îndrăgosti orice femeie.

Probabil că îl şi supraestimezi puţin.

Crede-mă, am petrecut foarte mult timp alături de el în „caravane” şi cred că l-am cunoscut cât de cât.

Care sunt calităţile pe care le urmăreşti la un bărbat?

Să-mi atragă atenţia. Să mă facă să-mi placă să stau de vorbă cu el. Corpul acesta ascunde şi puţin creier. Şi puţin suflet. Ascunde câte puţin din toate, nu e doar un corp de „iepuraşâ€œ care a pozat în Playboy.

Am citit că ai regretat apariţia în Playboy.

N-am regretat. A fost o perioadă frumoasă, care mi-a fost benefică. Şi din punct de vedere financiar, şi din punct de vedere al notorietăţii.

Nu ţi s-a întâmplat ca oamenii să te judece din perspectiva asta şi să tragă concluzia că ai fi o femeie „uşoară“?

Ba da. La început m-a durut.

Te îndrăgosteşti repede?

Foarte repede, dar starea asta e relativă. Eu te cunosc acum pe tine. Îmi place să stau în compania ta, îţi place să stai în compania mea. Râdem şi glumim. Totul se reduce la plăcere. Doar în timp vezi însă dacă poţi sau nu să ai o relaţie cu un om.

Tu eşti o femeie frumoasă. Părerea generală e că femeile frumoase sunt materialiste...

Să dăm puţin timpul înapoi şi să vedem ce relaţii am avut şi care sunt bărbaţii cu bani.

Iulian Moga nu prea avea.

Şi am fost cu el aproape un an. Şi l-am iubit.

Eh, şi aici intervine Bogdan Ivanof.

Are bani? Nu ştiu, te întreb.

Şi ultimul, dar nu cel din urmă... Andrei Ţârdea.

Îţi spun un lucru pe care nu l-am mai spus. În relaţia mea cu Andrei, au fost momente în care am avut bani şi momente în care n-am avut. Am trecut peste ele cu bine. Era un echilibru. Ambii veneam cu câţi bani puteam.

V-aţi despărţit destul de brusc.

Am hotărât amândoi să nu vorbim despre asta. A apărut discuţia despre căsătorie. În momentul acela, nu ştiu cât de sigură am fost că vreau să fac pasul acesta. Şi de aici s-a produs ruptura. Am 23 de ani, la vârsta asta, în momentul când primeşti o astfel de cerere, stai şi te gândeşti dacă asta vrei pentru tot restul vieţii. Trebuie să fii foarte sigură pe tine când iei decizia asta, dar şi pe cel de lângă tine. Eu nu prea eram şi s-a dovedit că nu era nici el, aşa că am hotărât să luăm o pauză. Acea pauză s-a transformat în despărţire a doua zi.

Despărţire definitivă?

Din punctul meu de vedere, acum, da.

Andrei a făcut nişte declaraţii, cum că ţi-ar fi plătit ratele la casă.

Am aflat că nu le-a făcut el şi mi-a părut rău că am comentat. Chiar m-am enervat. Dacă am o mândrie pe lumea asta, e căsuţa mea. Cât m-am chinuit să-mi fac creditul la bancă! Cum muncesc de fiecare dată să achit rata! Cum m-am chinuit s-o amenajez după gustul şi inima mea! În momentul în care tu, ca fată, îţi cumperi o casă, te rupi de aşteptarea aceasta a băiatului care vine şi la care te muţi.

Ţi-e greu să plăteşti ratele?

Chiar dacă nu am un job stabil, există lucruri mici din care adun banii, cum ar fi prezentările de evenimente.

Care e cea mai mare sumă pe care ai câştigat-o?

Nu zic suma. Zic unde: la Playboy.

Andreea, ce vrei să devii?

Când o să fiu mare? N-am idee.

Prezentatoare TV?

Nu. Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în televiziune.

Toate fetele frumoase îşi doresc.

Lasă-le pe ele să se lovească de anumite lucruri şi să vedem cum continuă.

Foto: Sebastian Enache



Recente pe Ok! Magazine

Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg