Vedete

Andreea Marin a petrecut vacanţa în Croaţia: "A început cu stângul, dar apoi a fost bine, am văzut peisaje ireale"

Andreea Marin a petrecut vacanţa în Croaţia: "A început cu stângul, dar apoi a fost bine, am văzut peisaje ireale" camera-retro icon Vezi galeria 10 poze

După o perioadă extrem de încărcată, Andreea Marin s-a bucurat de câteva zile de vacanţă. A petrecut clipe minunate în Croaţia, a avut parte de experienţe de neuitat!

Andreea Marin, de la instalarea pandemiei de coronavirus, s-a dedicat trup şi suflet campaniei umanitare. A strâns fonduri pentru spitalele care nu aveau măşti, halate, dar şi alte materiale de protecţie pentru tratarea pacienţilor cu covid-19. 

După muncă a venit şi răsplata. A mers în vacanţă în Croaţia. A povestit pe reţelele de socializare cum a decurs totul, dar a şi postat câteva imagini: 

"O vacanţă de neuitat în aceste vremuri tulburi părea o utopie. A şi început cu stângul: chiar în ziua plecării, zborul a fost anulat şi a trebuit rapid să găsim o altă soluţie. Dar să pornim de la alegerea destinaţiei. Nu a fost uşor să ne schimbăm obiceiul: Italia, ţară pe care o iubesc, insula Capri care mi-a câştigat inima de ani buni... Dar vremurile te obligă, iată, să schimbi, să te adaptezi... Doream un tărâm cât mai apropiat de România, pentru că e mai prudent acum astfel. În acelaşi timp, după oboseală acumulată serios în aceste luni în care muncă pentru campania Preţuieşte Viaţă s-a dovedit a fi cu mult peste muncă oricum nebună cu care m-am obişnuit, aveam nevoie atât de aer curat şi linişte, cât şi de soarele care să compenseze timpul destul de lung petrecut în casă în pandemie. Aşadar, dacă puteam îmbina mişcarea pe munte la aer proaspăt cu marea, ar fi fost ideal.

Şi am găsit soluţia: Croaţia, primele zile pe munte, într-un peisaj ireal cu cascade, lacuri cu apă limpede, păsări şi peşti parcă din răi, cărări şi urcuş în inima muntelui săpat de timp, de vânt şi de ape - parcul din patrimoniul UNESCO @plitvicelakesnp e o comoară, pur şi simplu. Ce să vă spun de curăţenie, disciplină, grijă extraordinară pentru sănătatea oaspeţilor, dar cu o discreţie care îţi alungă stresul impus de Covid... Case din lemn destinate cazării, clădite în mijlocul pădurii cu atâta bun gust, că în mod firesc te întrebai dacă nu ai vrea să trăieşti o veşnicie acolo. Mâncare simplă, sănătoasă. Frumuseţe fără limite. Apoi am închiriat o maşînă şi am străbătut ţara spre Dubrovnik pe şosele impecabile, de-a lungul coastei. Destinaţia, pe bună dreptate, o perlă: muntele se scaldă în mare, apă de cristal. Servicii de notă 10, fără aglomeraţie. Grijă faţa de oaspeţi şi sănătatea lor, bunul simţ, calmul, echilibrul, pe toate le-am simţit din plin datorită acestor oameni buni că pâinea caldă. Mâncarea, bună tare. Peşte, fructe de mare, salate gătite cum se poate mai bine. Asemănarea cu Italia este uimitoare. Timpul petrecut pe mare cu barcă sau cu ski jetul, plăceri pe care nu le ocolesc o dată pe an, ne-au dus pe insule necunoscute, cu un parfum aparte."

Foto: Facebook