Andreea Marinescu: "Anul acesta nu iau lumină, aleg să îmi apăr familia cum pot, pentru că ei sunt lumina mea"

15 aprilie, 2020
1 andreea1 jpg jpeg

Andreea Marinescu crede că în acest an ar trebui să purtăm emoţia Învierii în suflet şi să alegem să nu îi punem pe cei dragi în pericol şi să ne plimbăm pe afară. Ştirista de la Pro TV recunoaşte că această perioadă din an are pentru ea o mare încărcătură.

"Paştele e sărbătoarea din an când am întâlnirea mea cu Dumnezeu.. atunci în noaptea de Înviere simt într-un fel atât de profund legătura că nu pot descrie în cuvinte. Slujba de Înviere e cea care mă face să îmi şiroiască lacrimi de fiecare dată că mă gândesc la toţi ai mei care nu mai sunt, mă gândesc la toţi ai mei pe care încă îi am lângă mine şi îmi doresc să îi am sănătoşi mult timp de acum încolo! Am înţeles că anul asta va fi altfel, dar ştiam că eu nu voi simţi diferit .. slujba o să o aud la televizor, la radio .. emoţia din suflet e acolo pentru că acolo am credinţă! Anul acesta nu iau lumină, aleg să îmi apar familia cum pot, pentru că ei sunt lumina mea! Vom aprinde noi o candelă în casă recunoscători că suntem sănătoşi.

Nu voi merge la Biserica la care Marcel Vela - ministrul de Interne şi Prefericitul Daniel mi-au dat voie să merg să iau paşti dacă respect distanţarea socială pentru că asta înseamnă implicit să mă expun şi să îi expun riscurilor şi pe ai mei! ! Şi nu înţeleg  de ce au făcut asta! Avem spitale atât de bine dotate şi ne asumăm un val de noi cazuri ? Nu sunt deja mulţi oameni care au murit de Covid vrem mai mulţi? Nu sunt deja atât de mulţi bolnavi, vrem mai mulţi ? Ce vrem, că nu îmi dau seama? Zău.

Românului îi place să meargă la Biserica, se linişteşte, îşi găseşte echilibrul dar acum chiar nu e de mers. Lumina e în sufletul fiecăruia ..acolo liniştită lângă credinţă ..nu e legată, mai ales anul asta,acum,în această situaţie, de lumânarea de la biserica adusă de poliţist, jandarm, preot, voluntar! De ce să intrăm în contact cu toţi aceşti oameni ? De ce să îi expunem şi pe ei riscurilor? Stăm în case, nu ne vedem familiile, purtăm masca şi mănuşi, ieşim extrem de puţin ca să ce măi oameni buni dacă acum primim lumina şi mergem la biserică să luăm paşti", spune Andreea.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg