Angelina Jolie scrie o carte despre “coşmarul” trăit alături de Brad

21 octombrie, 2016
Brangelina Secretly Married jpeg

Şi ea va ieşi basma curată, cum altfel?! Cel puţin asta se ştie în acest moment la Hollywood, unde războiul dintre Jolie şi Pitt pare că se înteţeşte.

image

Reputaţia lui Brad va suferi o lovitură considerabilă atunci când va fi publicată cartea care dezvălui toate detaliile mariajului Jolie-Pitt. Şi ce va cuprinde mult aşteptatul volum? Informaţii uimitoare despre partide de sex în trei, beţii crunte, consum de marijuana şi schimbări bruşte de temperament. Toate puse în seama lui Brad.

Se pare că actriţa de 41 de ani, care se ascunde în acest moment împreună cu cei şase copii ai săi într-o vilă retrasă din Hidden Hills, este furioasă din cauza faptului că toată lumea o percepe ca pe un personaj negativ în acest divorţ.

“Tot ce a încercat să facă e să-şi protejeze copiii. Nu e cinstit să fie catalogată ca personajul negativ. Puteţi fi siguri că ea va ieşi curată ca lacrima în autobiografia ei, în timp ce el va fi aspru judecat pentru abuzul său de alcool, fumat şi certurile cu copiii”, a declarat o sursă apropiată Angelinei.

Altă sursă susţine că Jolie va încasa nu mai puţin de 5 milioane de dolari pentru memoriile sale, care vor vedea lumina tiparului abia după luna aprilie a anului viitor, când va fi deja propunţat divorţul dintre Angie şi Brad.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG