Angelina Jolie, superbă la întâlnirea cu Secretarul General al NATO

1 februarie, 2018
hepta 3373181 angelina jolie jpeg

După câteva zile petrecute la Paris, în care a filmat câteva clipuri publicitare pentru Guerlain şi s-a întâlnit cu Prima Doamnă a Franţei, Brigitte Macron, acum Angelina Jolie a revenit la îndatoririle sale de Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi.

Angelina a arătat chic la Bruxelles.

Actriţa în vârstă de 42 de ani, mamă a şase copii, a aterizat în Bruxelles, capitala Belgiei, la o întâlnire importantă cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, punctele importane ale discuţiilor lor ptivind problemele importante şi de mare interes pentru vedetă, una dintre ele fiind reprezentată de prevenirea violenţei sexuale împotriva femeilor şi copiilor din zonele de război.

S-a întâlnit cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Angelina şi şeful NATO au convenit asupra modalităţilor de a ajuta alianţa militară pentru a combate violenţa din zonele de război, iar pe lângă faptul că a avut un discurs impresionant, Angi a arătat fantastic: "pacea este mult mai dificil şi mult mai costisitor de realizat. Prin urmare, ea are un impact direct asupra eforturilor NATO de a proteja stabilitatea. Ne vom concentra pe a face ceva, a raporta rezultatele, a monitoriza şi a conştientiza modalităţile de a pune capăt impunităţii".

image

Jolie este o actriţă apreciată care, pe lângă cariera de succes la Hollywood, susţine drepturile omului şi pacea mondială, ea fiind un trimis special al UNHCR. Angelina Jolie a fost răvăşitoare în vizita sa la sediul NATO din Bruxelles. Miercuri, actriţa a adoptat un outfit all black, o rochie foarte chic care îi lăsa la vedere un umăr,  un model destul de conservator având în vedere că s-a întâlnit cu un oficial. Actriţa a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze şi i-a fermecat  pe interlocutorii ei.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg