Antonio Banderas, îmbătrânit şi obosit, dar fericit lângă o iubită de 34 de ani!

3 iulie, 2015
antonio png

Au trecut câţiva ani buni de când actorul cucerea orice suflare feminină doar cu o privire ”à la Zorro”. Acum că Antonio Banderas a ajuns la 54 de ani, şi între timp a trecut printr-un divorţ răsunător, aspectul actorul s-a transformat destul de mult.

Au trecut câţiva ani buni de când actorul cucerea orice suflare feminină doar cu o privire ”à la Zorro”. Acum că Antonio Banderas a ajuns la 54 de ani, şi între timp a trecut printr-un divorţ răsunător, aspectul actorul s-a transformat destul de mult.

Însă, chiar şi aşa, cu siguranţă unele femei îl găsesc destul de atrăgător. De exemplu, Nicole Kempel, alias iubita blondă a actorului, pare îndrăgostită lulea de celebrul actor. Aceasta îl urmează peste tot, nedezlipindu-se nici măcar o clipă de acesta. Drept dovadă stă şi selfie-ul făcut de Antonio ieri, pe când se afla cu iubita sa la Wimbledon.

image

Actorul, în vârstă de 54 de ani, părea lipsit de energie, dar foarte fericit lângă iubita sa, cu 20 de ani mai tânără.

image

Îndrăgostiţi din cale afară, cei doi nu s-au despărţit nicio secundă şi s-au simţit de minune unul în compania celuilalt.

image


Recente pe Ok! Magazine

Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg