Apariţii surprinzătoare la o gală caritabilă din Los Angeles

14 aprilie, 2016
katy perry  orlando bloom jpeg

Miercuri seară, mai multe vedete de la Hollywood au luat parte la un eveniment de lansare al Institutului Parker, ce a avut loc în Los Angeles. Evident, cum a fost vorba de o gală, celebrităţile au profitat de ocazie pentru a etala ţinute dintre cele mai elegante.

Haideţi să vedem, aşadar, cine s-a prezentat la această gală şi pentru ce ţinute au optat!

Katy Perry şi Orlando Bloom

Împreună, dar separaţi. Deşi au o relaţia amoroasă de câteva luni, cele două staruri nu au pozat până la acum, la vreun eveniment, împreună. Adică, au venit separat, au plecat separat, şi ce s-a întâmplat în timpul evenimentului noi n-avem habar.

Cert este că aseară au fost amândoi prezenţi la acest eveniment de lansare, şi amândoi au optat pentru ţinute foarte elegante.

Sunt împreună de câteva luni

Bradley Cooper

Şi celebrul actor a luat parte la acest eveniment. Nici el nu a venit însoţit de frumoasa lui iubită, modelul Irina Shayk.

image

Emilia Clarke

Actriţa din ”Game of Thrones” a devenit omniprezentă la aceste evenimente de la Hollywood. Cât despre ţinuta ei, trebuie să recunoaştem că este una foarte stylish.

image

Goldie Hawn

E întotdeauna o plăcere să o vezi pe actriţa cu ”zâmbetul de aur”. Goldie a fost, ca de fiecare dată de altfel, una dintre cele mai spectaculoase apariţii.

image

Jaime King

Întotdeauna elegantă, întotdeauna surprinzătoare! Jamie a făcut o figură frumoasă şi la acest eveniment.

image

Minka Kelly

A fost pata de culoare de la acest eveniment, purtând o rochie vaporoasă, înflorată.

image

Prinţesa Beatrice

Şi ea a fost o prezenţă elegantă pe covorul roşu al acestui eveniment.

image

Tom Hanks şi Rita Wilson

Unul dintre cele mai longevive cupluri de la Hollywood, pe care ne bucurăm să-l vedem de fiecare dată.

image

Sean Penn

image

Michelle Monaghan

Celebra actriţă arată mai bine ca niciodată, iar apariţia sa a fost într-adevăr una elegantă.

image

foto: Wenn / Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg