Carti

-

de admin

Dacă l-ai citit pe Beigbeder, o să-ţi dai seama că nimic nu e ceea ce pare. O poveste în poveşti, despre oameni, gânduri, sentimente şi ispite. Un roman francez în care se va regăsi şi un român!

Pretextul Romanului francez este dat de o scenă petrecută în mod real în ianuarie 2008, atunci când Frederic Beigbeder şi prietenul său, scriitorul Simon Liberati, sunt arestaţi de poliţie, la ieşirea dintr-un bar, pentru consum de stupefiante. Urmează două nopţi la închisoare, a doua petrecută chiar într-una din celulele medievale ale Palatului Justiţiei, în apropierea catedralei Notre-Dame. fiindcă nu are ce face -nu dispune de cărţi, nici de televizor -şi fiindcă îi este foarte frig ... Beigbeder încearcă să evadeze din prezent, retrăindu-şi copilăria...

"Este povestea unui om care ajunge un seducător, drept răzbunare pentru că a fost abandonat de un tată cinic, a cărui inimă fusese de fapt frântă.
Este povestea unui frate mai mare care face tot posibilul să nu semene cu părinţii săi şi a unui frate mai mic care face tot posibilul să nu semene cu fratele său mai mare!
E în acelaşi timp povestea unei ţări care a reuşit să piardă două războaie, pretinzând că le-a câştigat, după care şi-a pierdut imperiul colonial, pretinzând că asta nu i-a schimbat în niciun fel respectul faţă de sine..." Frédéric Beigbeder

UN ROMAN FRANCEZ
Traducere din franceză de:
Doru Mareş
Anul apariţiei: 2010
Nr. de pagini: 240
Preţ: 29 lei
Editura Pandora M - Colecţia Funky Fiction

Comentarii

Articole asemănătoare

Justin Theroux o preferă pe Michelle Pfeiffer lui Jennifer Aniston?

Filme

Justin Theroux o preferă pe Michelle Pfeiffer lui Jennifer Aniston?

Iubitul lui Jen este cunoscut drept un „bad boy” veritabil, dar, până acum, s-a abţinut de la a face comentarii privind preferinţele sale feminine, cu accent pe colegele sale din Cetatea Filmului. Dar recent, într-un interviu

Interviu

Exclusiv pentru OK! Mila Kunis: Ispita din „Lebăda neagră“

Când priveşte în urmă la rolurile pe care le-a interpretat, primul care îi vine în minte este cel al lui Rachel Jansen din comedia „Forgetting Sarah Marshall“. Căci aşa a desco­perit-o regizorul Darren Aronofsky şi a distribuit-o în „Black Swan (Lebăda nea­gră)“ ca balerina Lily, rivala fără scrupule a unei Natalie Portman

Interviu

Exclusiv pentru OK!Leonardo DiCaprio: „Am petrecut zile frumoase cu Marion Cotillard“

Cel mai popular film al anu­lui trecut în România a fost „Inception“, cu 129 de mii de spectatori. Protagonis­tul, ocolit fatidic şi anul acesta de nominalizările la Globurile de Aur ori de poturile pentru Oscaruri, râde, însă, în drum spre bancă: re­vista „Forbes“ l-a declarat cel mai bine plătit actor al anului 2010. Nici cu dragostea nu stă rău. Ultima lui relaţie, cu topmodelul israelian Bar Refaeli, îi aduce amin-te câte ravagii a făcut la Hollywood.

EXCLUSIV PENTRU OK! Matt Damon: „Rolul din «Green Zone» mi-a forţat limitele!”

Filme

EXCLUSIV PENTRU OK! Matt Damon: „Rolul din «Green Zone» mi-a forţat limitele!”

Seria „Bourne” şi „Zborul United 93” l-au consacrat drept unul dintre cei mai versatili protagonişti ai peliculelor de acţiune. Într-un interviu pentru OKmagazine.ro, Matt ne-a vorbit despre provocările pe care le-a întâmpinat la filmările „Green Zone”, pe care le-ar putea, eventual, surclasa doar rolul său de proaspăt tătic.

Fashion

Exclusiv! Lily Allen: Brit Cool

După şase ani nervoşi pe scenă, cântăreaţa a agăţat în cui microfonul, s-a delogat de pe MySpace, site-ul care a consacrat-o, şi se pregăteşte pentru o viaţă idilică de... mămică afaceristă.

Maria Sharapova: Joacă tare!

Interviu

Maria Sharapova: Joacă tare!

Redactorul OK! România Andreea Glodea a stat de vorbă cu una dintre puţinele femei care au reuşit să devină un brand în lumea atât de masculină a sportului. Masha e prima în multe din topurile celor mai tineri jucători de tenis care au făcut performanţă, o performanţă studiată, muncită, dorită. M-aş fi aşteptat să aibă şi o atitudine pe măsură.

Paradisul e în Vest!

Filme

Paradisul e în Vest!

Descoperă un clasic semnat Costa Gavras, povestea unui om care îşi sfidează condiţia pentru un orizont mai bun, un omagiu adus celor care cutreieră lumea pentru a descoperi că lumea e de fapt căminul lor!

„Paradis in Vest” îl are drept protagonist pe Elias, eroul lipsit de legendă. Elias este un imigrant care îşi incepe aventura pe Marea Mediterană. După multe peripeţii, printre care o escală în paradis şi o scurtă trecere prin infern, epopeea se încheie în mod miraculos la Paris, metropola care străluceşte în visul cel mai profund din somnul neliniştit al oricărui rătăcitor.

Spectacole

Ofertă specială la biletele pentru concertul lui Eros Ramazzotti

InMUSICA Events şi Nova Music/Sony Music le-au pregătit o surpriză fanilor Eros Ramazzotti, punându-le la dispoziţie un pachet special pentru concertul din 10 iulie al artistului.

News

Gwyneth Paltrow a suferit în secret de o boală osoasă

Actriţa din Iron Man 2 le-a ascuns până şi apropiaţilor că s-a confruntat o bună bucată de vreme cu o boală degenerativă osoasă, osteopenia, care reduce densitatea oaselor, făcându-le mai fragile şi mai predispuse la fracturi.