Agenda

Asociaţia Oxigen remarchează trasee turistice în Munţii Leaota

Asociaţia Oxigen remarchează trasee turistice în Munţii Leaota

”Dintre toate drumurile pe care le alegi în viaţă, asigură-te că unele dintre ele sunt pământ”, ne spunea John Muir.

Luna aceasta, Asociaţia Oxigen se implică într-un proiectul de remarcare în Munţii Leaota, ca noi să avem mai multe drumuri ”pământeşti” pe care să mergem.

Iniţiativa de remarcare declanşată de Oxigen are ca scop creșterea numărului de turiști si stimularea turismul în zonele Dâmbovița și Argeș, prin marcarea a 7 noi trasee turistice în Munţii Leaota. La final, vor fi remarcate 30km de trasee turistice, ce vor încuraja creşterea numărului de turişti în zonă cu 50.000 anual.

Această iniţiativă are ca motivaţie recunoaşterea calităţilor Masivului Leaota: peisajul impresionant, flora şi fauna bogate, traseele turistice cu grade de dificultate variate, precum şi tradiţiile şi ospitalitatea localnicilor. Pentru că celor de la Oxigen le plac traseele marcate ce fac frumuseţea muntelui mai accesibilă, au ales să demareze acest proiect, respectând normele de rigoare.

Acţiunea se va desfăşura între 22-24 iulie, iar membrii Oxigen vor fi însoţiţi de 50 de voluntari ce îşi oferă energia şi împărtăşesc pasiunea pentru munte.

Acest proiect este desfăşurat în parteneriat cu Serviciul de Salvamont Argeş.