News

Au fost alcoolici, dar acum jură că nu mai pun gura pe băuturile spirtoase

Au fost alcoolici, dar acum jură că nu mai pun gura pe băuturile spirtoase

Ca vedetă este destul de greu să te ţii departe de tentaţii precum alcoolul, căci mergi la atât de multe petreceri unde se servesc cocktailuri delicioase sau şampanie fină, că este greu să le faci faţă. Şi mai greu este atunci când te desprinzi de pământ spre culmile celebrităţii, iar aburii faimei se împletesc cu cei ai alcoolului. Ei bine, da, există şi vedete care spun acum NU alcoolului, din cauza unor dependenţe din trecut care aproape că le-au distrus viaţa personală, dar şi cariera. Ele sunt starurile care odată erau cele mai bune prietene cu paharul, dar care au "divorţat" de acest obicei care nu le-a adus nimic bun în viaţă!

Bradley Cooper

În trecut, Bradley, purtat de euforia succesului, s-a cam afundat în băutură. Actorul a vorbit despre faptul că nu mai consumă alcool într-un interviu prin 2013, mărturisind că până la vârsta de 29 de ani a exagerat cu băuturile spirtoase: "Am simţi că dacă continui, îmi voi sabota întreaga viaţă." La un moment de răscruce a hotărât să redevină serios, mai ales că eşecul în carieră cu rolul din „Wedding Crashers” l-a pus tot pe seama alcoolului. Din fericire, el este unul dintre cei care au reuşit să învingă viciul şi să nu se mai atingă de băutură. Actorul jură că nu mai pune strop de alcool în gură, nici măcar o bere la TV, când se uită la un meci de fotbal cu prietenii.