Au pierdut bani din vina lor

24 decembrie, 2010

Sunt strălucitoare, atrag publicul şi, totodată, consumatorii. Căci vedetele sunt o locomotivă de imagine pentru orice companie care doreşte să-şi sporească vânzările. Există însă şi situaţii în care companiile decid să încheie colaborarea cu un star, atunci când conduita sau mediatizarea negativă a acestuia le-ar putea periclita afacerea.

Sunt strălucitoare, atrag publicul şi, totodată, consumatorii. Căci vedetele sunt o locomotivă de imagine pentru orice companie care doreşte să-şi sporească vânzările. În cele mai multe cazuri, celebrităţile ajută marile firme să acumuleze un profit impresionant, aşa că ele sunt stimulate să accepte să devină imaginea lor prin contracte bănoase, ale căror sume se scriu cu cinci-şase zerouri. Există însă şi situaţii în care companiile decid să încheie colaborarea cu un star, atunci când conduita sau mediatizarea negativă a acestuia le-ar putea periclita afacerea. E valabilă şi reciproca, atunci când vedeta consideră că asocierea cu un brand îi aduce prejudicii. Să vedem care sunt aceste cazuri. Kobe Bryant

Cunoscutul jucător de baschet Kobe Bryant este implicat într-un nou scandal. De data aceasta, se pare că el i-a supărat pe… armeni. De curând, starul L.A. Lakers a semnat un contract cu

, companie a cărei imagine a devenit cu ocazia inaugurării unei linii aviatice nonstop între Los Angeles şi Istanbul. Cum în L.A. trăiesc mulţi armeni cu stare, majoritatea fani L.A. Lakers, care-i acuză pe turci de genocid asupra minorităţii armene din Asia Mică, asocierea lui Kobe cu Turkish Airlines nu e văzută cu ochi buni. Prin urmare, Kobe se gândeşte serios să rupă contractul cu turcii.

Acesta ar fi încă o afacere bănoasă pe care Kobe o pierde, după ce, în 2001, el a fost nevoit să încheie contractul cu

,

şi

din cauza acuzaţiilor de hărţuire sexuală ce i-au fost intentate.

Kate Moss

Când celebrul fotomodel a fost surprins de paparazzi prizând cocaină, iar ştirea a apărut în toate tabloidele din Marea Britanie, în 2005, Kate a pierdut contractul cu Chanel şi Burberry, care nu şi-au dorit să fie asociate cu o consumatoare de stupefiante. Ulterior, şi cei de la H&M au decis să renunţe la Kate Moss, care era imaginea companiei lor.

Tiger Woods

În urma scandalului de infidelitate, campionul mondial la golf a fost nevoit să înceteze colaborarea cu

,

şi

, ceea ce nu doar că nu i-a mai adus bani în cont, ci l-au făcut şi bun de plată. Căci, conform contractelor semnate cu acestea, în cazul în care Tiger ar fi adus atingere în vreun fel imaginii companiilor, tot el era obligat la plata daunelor. Ceea ce a şi făcut!

Michael Jackson

Ani de zile, Regele muzicii pop a avut o colaborare fructuoasă cu firma

. Asta până în momentul în care megastarul a filmat o reclamă pentru ei, în timpul căreia pirotehniştii au reuşit să-i dea foc la păr. Ulterior, compania Pepsi a fost nevoită să-I plătească lui Michael Jackson daune în valoare de 1,5 milioane de dolari.

Madonna

Tot cu compania

a semnat, în 1989, şi diva pop Madonna. Aceasta tocmai debuta cu celebra melodie

, succes ce i-a adus un contract de 5 milioane de dolari şi statutul de noua imagine a Pepsi. Totuşi, la doar o săptămână de la semnarea actelor, Madonna a lansat şi videoclipul piesei, care nu a fost pe placul celor de la Pepsi şi care au renunţat definitiv la reclama filmată de aceasta.

Paris Hilton

Anul acesta, o firmă furnizoare de extensii de păr a dat-o în judecată pe moştenitoarea imperiului Hilton, cerând daune de 35 de milioane de dolari, pentru că aceasta nu şi-ar fi onorat cum trebuie obligaţiile contractuale şi ar fi purtat extensii fabricate de o companie concurentă.

s-a conformat şi a plătit suma. În fond, era doar nişte „mărunţiş“!

Whoopi Goldberg

În 2004, Whoopi Goldberg devenea imaginea produselor

. Colaborarea a durat doar până în momentul în care celebra actriţă de culoare a făcut o glumă cu tentă sexuală la adresa preşedintelui Bush, aflat atunci în funcţiune, la o petrecere caritabilă a democraţilor. Cei de la SlimFast nu au avut simţul umorului şi au decis să rupă contractul cu Goldberg.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg