Au renunţat la divorţ? Ce staruri s-au împăcat?

9 noiembrie, 2015
80th Annual Academy Awards   Arrivals jpeg

O fi Paris oraşul luminilor, însă este totodată şi oraşul iubirii şi al îndrăgostiţilor! Iar asta o confirmă şi starul din ”Anatomia lui Grey”, actorul Patrick Dempsey, care a fost recent fotografiat de paparazzi alături de fosta soţie, Jillian.

image

Cei doi au anunţat că se despart în luna ianuarie, anul acesta, punând, astfel, capăt mariajului de 15 ani. Însă, se pare că cei doi au revenit asupra acestei decizii şi au hotărât să mai dea o şansă căsniciei lor. Drept dovadă stau fotografiile cu cei doi ţinându-se de mână, ca doi îndrăgostiţi, prin Paris, acolo unde Patrick se află pentru filmările la pelicula ”Bridget Jones` Baby”.

image

Şi nu e prima dată când cei doi sunt surprinşi împreună după anunţul divorţului. Patrick şi Jillian au fost surprinşi de paparazzi şi-n urmă cu câteva zile, pe când se plimbau cu bicicleta, tot prin Paris.

Amintim că Jillian a fost cea care a depus actele de divorţ în luna ianuarie citind diferenţe ireconciliabile.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg