Aura Cercel, designer şi stilist la Hollywood: "Clasa şi stilul nu prea se pot cumpăra!"

20 iunie, 2018
DSC 8310 jpeg

Doamnele din lumea bună a L.A.-ului îi ascultă sfaturile în materie de vestimentaţie. Iar rochiile şi bijuteriile ei au cucerit Hollywoodul. Să pătrundem, alături de ea, în culisele modei şi ale evenimentelor de red carpet din Cetatea Filmului

image

Am întâlnit-o prima oară pe Aura Cercel (48) prin 2007, când avea showroom-ul brandului ei de haine, Eva Culture, pe strada Paris din Bucureşti. Practic, am prins-o chiar înainte de plecarea ei la Los Angeles, unde a avut forţa, inspiraţia, creativitatea şi conexiunile necesare pentru a-şi reinventa viaţa la 37 de ani. Nu e uşor să pleci la această vârstă pe un alt tărâm şi s-o iei de la capăt, avântându-te cu aplomb într-o lume în care sita selecţiei e foarte deasă. Dar Aura a făcut asta remarcabil. Bijuteriile şi rochiile ei au făcut furori la Hollywood. Katy Perry e unul dintre fanii colierelor Eva Culture. Iar în ziua în care i-a trimis o rochie lui Jennifer Lopez, artista a vrut s-o cunoască personal pe creatoare. Sunt doar două dintre multele poveşti despre efectul Eva Culture la Hollywood. Aura a reuşit să-şi traseze în L.A. o traiectorie admirabilă a carierei, dar şi a vieţii personale, recăsătorindu-se. Şi, cumva, deşi ne-am văzut doar de trei ori acolo, am înţeles o parte din secretul ei: Aura e această workaholică efortlessly chic, care transmite o energie fantastică. De la 8 dimineaţa până seara târziu străbate distanţele lungi ale L.A.-ului, bifând mai multe lucruri de-odată, cam la fel cum scrie pe cartea ei de vizită. E designer, luxury strategist şi celebrity stylist în inima Hollywoodului. Dar şi unul dintre cei mai activi membri ai comunităţii româneşti din L.A., ea organizând, la Egyptian Theatre, alături de consulul României la Los Angeles, Ziua României din cadrul Festivalului de Film al Uniunii Europene, marcată de o prezentare de modă cu cele mai de succes branduri româneşti la Hollywood. O carte de vizită impresionantă. Şi se simte imediat că îi curge prin vene stylingul, fiindcă atunci când ne-am programat întâlnirea în L.A., a trasat imediat scenariul shootingului: „Draga mea, ne vom întâlni la unul dintre cele mai noi şi luxoase hoteluri de aici, Waldorf Astoria Beverly Hills!“. Dis-de-dimineaţă. La ora cafelei şi a lecturării ziarelor...

image

N-am lăsat niciodată Bucureştiul sau România în spate. Sunt tot timpul în sufletul meu. Cu atât mai mult cu cât de anul trecut colaborez cu cele mai cunoscute branduri româneşti aici la Hollywood, sunt luxury strategist pentru Maria Lucia Hohan şi Styland. Ce m-a făcut să iau decizia plecării? A fost pur şi simplu o schimbare de soartă, cred. A fost o decizie spontană, dar mai mult legată de business. Am găsit o oportunitate foarte mare pentru brandul meu aici, în zona evenimentelor de red carpet, şi am şi intrat atunci, în primele şase luni, într-unul dintre cele mai mari magazine de fashion din Los Angeles, Curve.

Da, mă sfătuiesc cu el în materie de business. Tudor a făcut liceul în Orange County. Apoi s-a întors în România, după care a stat la Londra şase ani. Abia acum cinci ani a revenit în Los Angeles, unde ne-am şi cunoscut.

Vorba vine! (râde) Da, oamenii aici sunt foarte deschişi şi te complimentează tot timpul când văd ceva care le place şi mă întreabă dacă vând sau pot împrumuta o haină pe care o port, de exemplu. Dar îmi amintesc că eram la o petrecere privată de după Premiile Emmy, iar Jessicăi Alba i-a plăcut aşa mult rochia mea, încât eu m-am dus la gazda noastră şi i-am spus: „Tipa asta chiar e serioasă, vrea rochia asta de pe mine acum!“. M-am dus la baie, m-am dezbrăcat, am cerut un trening şi aşa am continuat să stau la party! (râde).

Eu plasez creaţiile lor în magazine noi şi cool de aici. Styland este nou intrat în portofoliul meu, mai am 57 London, care este tot deţinut de o româncă.

Da. Şi nu numai. În magazine unde lumea bună de aici face shopping. Mă bucur că pot promova creaţiile româneşti, după ce eu am fost primul designer român, în 2008, cu o creaţie purtată pe covorul roşu la Oscar, de Anna O’Reilly.

Da, a fost chiar foarte interesant. Atunci am trecut prin primul meu proces în care am învăţat la cald totul despre culisele unui eveniment de red carpet la cel mai înalt nivel. Atunci am înţeles cu adevărat câte zile de pregătire sunt în spate, cum se întâmplă fiecare lucru, câte rochii sunt vizionate, prin câte aprobări trebuie să treacă alegerea făcută, de la stilist la agent...

Pe Nicole Richie îmi place foarte mult s-o îmbrac. În plus, la capitolul celebrity în L.A. intră şi persoane foarte bogate.

Exact. Aşa cum sunt, de pildă, două prietene foarte bune de a căror vestimentaţie mă ocup. Una dintre ele este Kamala Harris, Congresswoman pentru Partidul Democrat. A candidat aici pentru California şi are un scaun în Congres. Chiar am făcut o strângere de fonduri aici, pentru ea, la Soho, când a candidat. O altă persoană extraordinară, care e o inspiraţie pentru mine, este o doamnă persană. Are vreo 60 de ani şi este un style icon, o femeie mirobolantă, excentrică. O adevărată plăcere pentru mine s-o am clientă.

Blonde! (râde)

Depinde ce le propui...

Hai să reformulăm. Ideea este că sunt stilişti foarte buni în Los Angeles. Şi stilişti care lasă de dorit. Ca peste tot.

Da, cu Rachel mă tot văd, e OK. Chloe Bartholi, cu care sunt şi prietenă foarte bună, îmi place foarte mult. Dar sunt mulţi stilişti foarte talentaţi. Sunt doar câţiva care nu sunt foarte buni şi, ca printr-o minune, ei au joburi. Nu ştiu cum, dar au joburi. Automat, când vezi paginile cu bine îmbrăcate şi prost îmbrăcate, la cea din urmă categorie sunt cele care au stilişti care nu se pricep.

Meryl Streep îmi place foarte mult ca actriţă. Mi se pare că datorită vârstei s-ar putea câteodată să facă alegeri prea clasice pentru ea. Dar uite, cel mai mult îmi place Cate Blanchett, care mi se pare că face nişte alegeri extraordinare. Ea are şi stilist personal. În general, stilul şi clasa transpiră prin orice fel de comunicare. Dacă ai un stilist care vine la tine şi tu ai deja un stil bine definit, el nu face decât să completeze şi să te ajute să exprimi exact ce ai în interior. Clasa şi stilul nu prea se pot cumpăra. Se mai vede câteodată la unele vedete că sunt doar îmbrăcate cu lucrul respectiv, fără ca vestimentaţia sau rochia respectivă să aibă şi viaţă, să fie cu adevărat o simbioză.

image

După 11 ani de locuit în Los Angeles aş putea să spun că am lucrat deja cu multe vedete, majoriatea super-simpatice şi uşor de comunicat pe teme de styling. Se mai întâmplă - rar ce-i drept - ca ele să mai treacă şi prin ceva drame personale care ne afectează indirect chiar şi pe noi, stiliştii. De exemplu, la sfârşitul anului 2010 am cunoscut o pe Julia Ormond, pe care o ador ca actriţă. Am lucrat cu ea pentru Red Carpet oufits pentru SAG Awards şi after-parties care au avut loc în ianuarie 2011. Toate bune şi frumoase, ea a purtat hainele create pe măsura ei şi discutate cu o două luni în avans. Până la ultima petrecere din seara respectivă, care era dată de HBO şi la care ea nu a mai ajuns. A fost foarte afectată emoţional, din cauza unui răspuns negativ pe care îl aştepta în legătură cu filmul Iron Man din 2012, în care îşi dorea un rol. A fost o lovitură în plin. Coincidenţa face că tocmai rochia pe care urma să o poarte la această petrecere era una din creaţiile mele Eva Culture la care muncisem două luni. Eram cu toţii la ea acasă când a primit acest telefon, spunând apoi că nu mai merge nicăieri. A trebuit să ne împăcăm cu ideea şi să continuăm ca şi cum o asemenea decizie este perfect normală.

Ideea este că designerul trebuie să aloce foarte mulţi bani. În primul rând, PR-ul costă de la 3.000 la 5.000 de dolari pe lună. Şi, bineînţeles, trebuie să pregătească o colecţie de cel puţin 100-200 de piese. PR-ul face apoi lansarea de brand, anunţă toţi stiliştii: „Avem colecţia asta, avem acest brand nou“. Stiliştii vin, apoi fac stylingul, fac fittingul şi aleg probabil o rochie sau două. Deci trebuie să ai colecţia, banii şi comunicarea.

În 2016 am început să lucrez la un proiect de lifestyle pe nişa de luxury. Am planificat lansarea la sfârşitul acestui an. Sunt cât se poate de bucuroasă pentru că acest lucru s-a materializat cu un partener din România. Încă secret! Sunt, de asemenea, în curs de definitivare a unui alt proiect de partneriat cu prietenele mele dragi din România, Alina şi Ioana Vescan, pentru un concept store californian într-o locaţie nouă pe care ele tocmai au deschis-o acum câteva luni în Bucureşti, Labyrinth, pe strada Paris. În următoarele luni, acolo veţi găsi produsele brandurilor mele, Eva Culture şi tricouri de la Weekend Label, alături de alte branduri interesante din L.A.

Alina, mi-ar trebui o zi întreagă ca să-ţi povestesc regulile astea! (râde) Dar, într-adevăr, ţara asta e făcută din sisteme şi reguli. Vezi bine, la fiecare colţ de stradă e câte un stop, nu poţi să parchezi oriunde... Aceste reguli se transferă şi în viaţa de toate zilele, şi în sistemul lor de afaceri. Dacă nu vorbeşti aceeaşi limbă de business şi lifestyle cu ei, te pot pune în tot felul de situaţii. Le va fi teamă să facă un parteneriat cu tine, pentru că nu înţeleg. Sunt obişnuiţi să funcţionze după un anumit standard. Însă această limbă comună cu ei se învaţă numai din experienţă.

image

Ioana Alina Avram

Proiectul OK! Goes To L.A. a fost realizat cu sprijinul www.eturia.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Muntele Athos   shutterstock 1145361107 jpg
okmagazine ro (1) jpg
prajituri jpg
Cinci direcții inovative în domeniul resurselor umane jpg
Iată 3 cadouri pe care soția ta le ar aprecia și la care nu te ai fi gândit niciodată! jpg
Cum ar trebui sa amenajezi camera copilului jpg
Milano design week 3 jpg
cum să ai o siluetă de vis jpeg
Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg