Avea dureri atât de mari, încât sinuciderea i se părea singura soluţie! Cum a ajuns George Clooney într-o situaţie atât de disperată?

17 aprilie, 2019
9 gettyimages 490874178 jpg jpeg

Este unul dintre cele mai mari staruri hollywoodiene şi are o viaţă pe care cu toţii o invidiem, însă trecutul faimosului actor nu este lipsit de momente dramatice, care l-au adus chiar în pragul sinuciderii.

Cine ar fi crezut că viaţa lui George Clooney nu este pur şi simplu ideală? Cine şi-ar fi închipuit că a trecut şi el, ca restul oamenilor obişnuiţi din lumea asta, prin clipe de coşmar? Ei bine, chiar asta s-a întâmplat! Starea în care s-a aflat, la un moment dat, actorul a fost atât de insuportabilă, încât vedeta ajunsese să se gândească să-şi ia singur viaţa pentru a scăpa de suferinţă.

gettyimages 603148480 jpg jpeg

De fapt, George era să moară într-un accident petrecut pe platoul de filmări de la pelicula Syriana, în 2005. Din fericire, a scăpat cu viaţă, însă ce viaţă e cea în care durerile crunte sunt constante şi atât de greu de suportat?!

În timp ce filma pentru Syriana, Clooney şi-a rupt coloana vertebrală, iar, în urma unui accident atât de grav, actorul a fost dus de urgenţă la Camera de gardă a celui mai apropiat spital din zonă. Acolo a fost prealuat de urgenţă de o echipă medicală competentă şi tratat cu cea mai mare responsabilitate şi grijă. Însă un impact atât de serios asupra coloanei lui vertebrale n-avea cum să nu lase urmări greu de îndurat…

gettyimages 1097926510 jpg jpeg

Astfel, Clooney a suportat dureri crunte, care l-au adus în pragul disperării. “Stăteam întins în patul meu de spital, cu perfuzia în braţ, incapabil să mă mişc şi cu nişte dureri de cap atât de mari, încât aveam impresia că făceam un accident vascular cerebral. După trei săptămâni de îndurat dureri atât de mari, ajunsesem să mă gândesc: <Cred că e timpul să fac ceva drastic legat de situaţia în care sunt...>”, a declarat starul hollywoodian ani mai târziu.  

gettyimages 1128960129 jpg jpeg

“Ajunsesem să mă gândesc că nu pot trăi aşa, că ceea ce experimentam eu nu era viaţă”, a adăugat cel care fusese atât de afectat de accident, încât ajunsese să scoată pe nas tot felul de fluide din coloana lui vertebrală. “Ca să înţelegeţi mai bine situaţia mea de-atunci, îmi petreceam zilele şi nopţile gândindu-mă cum pot eu supravieţui tuturor chestiilor care mi s-au întâmplat. Şi dacă merită să supravieţuiesc…”  

Clooney avea deja un plan prin care urma să-şi ia viaţa, dar avea, de asemenea, dubii legate de curajul de a-şi pune în practică planul. În timp ce îşi cântărea, cu mare responsabilitate, opţiunile, George a apelat la alcool pentru a mai uita de durerile mari pe care le suporta.

gettyimages 841921804 jpg jpeg

Intervenţia chirurgicală pe care a făcut-o la acea vreme i-a redat mobilitatea actorului şi i-a rezolvat, în mare, problema medicală pe care o avea. Însă, până-n ziua de azi, Clooney mai are dureri de cap, care-l indispun pe moment. Totuşi, chiar şi aşa, migrenele nu-l mai aduc în pragul disperării, când îşi dorea să apeleze la gesturi extreme pentru a-şi încheia suferinţa fizică.

gettyimages 969605776 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

NSYNC   GettyImages 953234702 jpg
Julianne Moore este Contesa de Buckingham intr o noua drama regala, Mary si George   Sky Showtime (3) jpg
andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg