Filme

Azi ar fi fost ziua ei: Katharine Hepburn

Azi ar fi fost ziua ei: Katharine Hepburn

Androgină. „Da, am un trup costeliv, o faţă angulară şi probabil că am şi o personalitate angulară, care îi împunge pe oameni“, spunea Katharine.

Născută pe 12 mai 1907, Katharine Hepburn a fost numită de Institutul American de Film cea mai mare vedetă feminină din istoria Hollywoodului. Ea, cea care refuzase atâta vreme interviurile şi primise 12 nominalizări la Oscar, câştigând de patru ori, fără a fi vreodată prezentă la Gală. Ea, cea care a purtat cu atâta încăpăţânare haine bărbăteşti, dar a acceptat vreme de aproape trei decenii să fie a doua femeie din viaţa unui bărbat... Androgină. „Da, am un trup costeliv, o faţă angulară şi probabil că am şi o personalitate angulară, care îi împunge pe oameni“, spunea Katharine. Probabil că nimănui nu i se potriveşte mai bine expresia „a cucerit Hollywoodul“. Iar lupta n-a fost deloc uşoară. Nicio altă actriţă n-a avut mai multă ambiţie şi tărie de caracter. Şi-a dorit atât de tare să fie actriţă, încât, după ce-a absolvit istoria şi filozofia la Bryn Mawr College din Pennsylvania, unde studiase şi mama ei, a plecat chiar a doua zi la Baltimore, ca să-l întâlnească pe proprietarul unei companii de teatru. A fost concediată de trei ori – o dată pentru că a încurcat replicile şi a vorbit prea repede şi de două ori fiindcă autorii pieselor puse în scenă au considerat că n-are talent. Şi totuşi, Katharine n-a renunţat până n-a obţinut un rol care s-o pună în valoare: cel din „The Warrior’s Husband“, primul ei triumf pe Broadway, graţie căruia a obţinut şi primul ei rol principal la Hollywood, în „A Bill of Divorcement“, alături de marele John Barrymore. Doi ani mai târziu, în 1934, aflată la al treilea film, primea şi cel dintâi Oscar, pentru partitura din „Morning Glory“, iar în 1936 era din nou nominalizată de Academia Americană de Film, pentru „Alice Adams“. Dar bătălia cu Hollywoodul şi mai ales cu publicul tot nu fusese câştigată. Anii următori au fost de coşmar pentru Kate, cu o serie de filme care s-au dovedit eşecuri. Hepburn s-a trezit astfel în topul actorilor cu cel mai slab box office, criticii scriau că publicul nu vine la filmele ei pentru că n-o place, iar prin 1938 ajunsese să i se ofere roluri pentru mai puţini bani decât la începutul carierei! Şi, din nou, Katharine a luat totul de la capăt. „Acum 50 de ani, mi-am pus pantaloni şi am pornit la drum. Şi mi-am trăit viaţa ca un bărbat“, a spus ea, la un moment dat, în emisiunea Barbarei Walters. Şi, într-adevăr, Kate a purtat parcă toată viaţa mantia oţelită a unui bărbat. Şi nu erau doar hainele masculine pe care le-a îmbrăcat cu atâta şarm şi stil, făcând din ea o stranie frumuseţe a acelor vremuri şi un fashion icon. Mai erau şi vocea aceea cu tonalităţi dure şi mai ales un spirit cu tăiş de lance care sălăşluia în ea. „Oamenii mă găsesc cumva ciudată, dar nu prea înţeleg de ce. Da, am un trup costeliv, o faţă angulară şi probabil că am şi o personalitate angulară, care îi împunge“. Felul aceasta de-a fi nu i-a atras doar o serie de antipatii, ci mai ales bârfe despre lesbianismul ei, care au culminat cu o biografie publicată după moartea sa, în 2007, în care Bill Mann susţine această teorie. Şi, bineînţeles, cel dintâi argument a fost copilăria în care Kate se purta ca un băieţel, îşi spunea Jimmy şi-şi tăia părul scurt. „Încă sunt Jimmy Hepburn în adâncul sufletului“, i-a spus mai târziu Kate aceleiaşi Barbara Walters. Dar nu e cel mai facil raţionament acela de a cataloga drept lesbiană o femeie altfel decât ceea ce societatea standardizase drept feminin? Şi cum am putea accepta această variantă sfidând una dintre cele mai mari poveşti de dragoste la Hollywood – aceea dintre ea şi Spencer Tracy? În plus, povestea acelui Jimmy din copilărie e mult mai vastă de-atât. Kate venea, în primul rând, dintr-o altfel de familie, cu idei revoluţionare pentru acele vremuri. Era fiica unui urolog pe nume Thomas Norval Hepburn şi a lui Katharina Martha Houghton, care milita pentru drepturile la vot şi la contracepţie ale femeilor. Doi părinţi criticaţi de comunitatea în care trăiau pentru vederile lor progresiste, care i-au trasat micuţei Kate o imagine diferită despre femei. Cât despre alter ego-ul Jimmy, ea şi-l inventase dintr-o acerbă concurenţă cu fratele Tom pentru afecţiunea tatălui. Cum Tom era preferatul lui Norval, Katharine se lupta să demonstreze că poate fi la fel de destoinică la orice jocuri de bărbaţi se îndeletniceau ei... Mai târziu, concurenţa s-a transformat într-o dramă, atunci când, la doar 14 ani, ea a descoperit trupul neînsufleţit al fratelui spânzurat. Considerată drept un accident, moartea lui Tom a marcat-o într-atât, încât de-atunci a folosit data lui de naştere ca fiind a ei şi a abandonat şcoala, primind o vreme meditaţii în particular. Abia în autobiografia ei din 1991 a dezvăluit că se născuse, de fapt, pe 12 mai 1907... Cu siguranţă că suferinţa de-atunci a contribuit la decizia sa de a nu avea copii. Nici tentativa ei de căsnicie n-a ajutat-o prea mult în acest sens. Kate s-a căsătorit la doar 21 de ani cu un om de afaceri cunoscut în studenţie. Plecarea ei la Hollywood i-a împins, însă, spre divorţ. O relaţie cu agentul ei, Leland Hayward, a venit ca o opţiune mult mai firească şi comodă, încă de pe când era măritată. Faptul că şi el era însurat n-a fost o barieră. Doar nu degeaba purta Kate pantaloni. Convenţiile de genul acesta nu-i stăteau în cale. Dar, când divorţul ei a fost pronunţat, iar Leland a pus şi el capăt mariajului său pentru ea, Kate a fugit de responsabilitate, dorindu-şi independenţă.

În plus, apăruse cineva mult mai interesant: magnatul Howard Hughes, faimosul „Aviator“, cel care a şi salvat-o de pe panta descendentă pe care intrase cariera ei spre sfârşitul anilor ’30. Spiritul ei rebel, dublat de sprijinul unui bărbat atât de puternic financiar, i-a dat impulsul unei mişcări sinucigaşe pentru alte actriţe: criticată pentru succesul slab de box-office, Kate a plătit în 1938 uriaşa sumă de 75.000 de dolari pentru a se elibera de contractul cu casa de filme RKO. Şi a plecat la New York, pentru proiectul unei noi piese, „Poveste din Philadelphia“, Hughes cumpărându-i în avans drepturile de ecranizare a dramei. Şi iată cum o Hepburn care plecase cu coada între picioare de la Hollywood a revenit triumfătoare, după un mare succes pe Broadway, negociind cu MGM producerea unui film după acea piesă, în condiţiile ei. Astfel, „Poveste din Philadelphia“, cu ea alături de James Stewart, devenea cel mai de succes film în 1940, aducându-i a treia nominalizare al Oscar.

Katharine şi Spencer Tracy, marea dragoste a vieţii ei.
Katharine şi Spencer Tracy, marea dragoste a vieţii ei.

După acest film, viaţa ei avea să se schimbe definitiv, odată cu era Spencer Tracy. Femeia independentă şi egoistă a întâlnit, în sfârşit, bărbatul care a îmblânzit-o. Şi probabil că numai o dragoste extrem de complicată ar fi putut face asta. S-au cunoscut în 1941, când ea avea 34 de ani, iar el, 41 şi o verighetă la care n-a renunţat toată viaţa. Cel dintâi film al lor, „Disputa“, a fost un succes fulminant, aducându-i lui Kate încă o nominalizare la Oscar. Au mai urmat opt filme făcute împreună. Chimia dintre ei se transpunea fără efort pe marele ecran. Iar apropiaţii spun că autoritara Hepburn se transforma total în prezenţa lui, fiindu-isupusă şi îngrijindu-l cu atâta tandreţe şi devoţiune, căci Spencer se lupta cu alcoolismul, insomniile şi depresia. El devenise totul pentru ea: iubitul, prietenul, partenerul de film, dar şi copilul căruia i s-a dedicat pentru tot restul vieţii. Tracy, la rândul lui, ajunsese dependent de ea. Şi atunci, de ce n-a divorţat?

Nu pentru că n-ar fi iubit-o îndeajuns pe Kate... Din căsnicia pe care Spencer o avea cu Louise Treadwell, rezultaseră doi copii: o fetiţă şi un băieţel despre care au descoperit, pe când avea doar zece luni, că nu are simţul auzului şi nu poate articula niciun sunet. Din acel moment, Louise s-a dedicat total grijii pentru Johnny, neglijându- şi soţul. Disperarea în care a aruncat-o această dramă le-a transformat căsnicia într-o uniune a doi prieteni, care au făcut din cauza lui Johnny o religie. Iar când Louise a mers mai departe, înfiinţând o şcoală specială pentru copii cu probleme de auz, mariajul lor s-a cimentat sub forma unei asociaţii caritabile: Tracy sponsoriza şcoala şi îşi susţinea soţia ca pe o misiune de spălare a păcatelor. Şi, deşi fizic nu mai avea nicio legătură cu ea, prietenii lui aveau să povestească ulterior că Spencer n-a putut îndura niciodată gândul de a-i explica fiului său că trebuie să plece de acasă pentru a fi cu altă femeie. Şi cum ar fi putut Kate să-i impună asta? Şi cum ar fi putut să se rupă din această poveste, când într-o zi şi-a dat seama că nu poate trăi fără el? Toată forţa ei de fier s-a transformat într-un scut care ascundea, de fapt, această mare vulnerabilitate.
Iar când Tracy era atât de măcinat de drama lui Johnny, cum ar fi putut Kate să intre în competiţie cu un alt copil, rămânând însărcinată? O situaţie fără ieşire, căreia Hepburn i s-a supus, acceptând să iubească într-o aşa-zisă taină. În public nu lăsa nicio lacrimă să-i scape şi îşi îmbrăţişase total soarta, spunând: „M-am simţit perfect aşa, independentă, n-am avut niciodată intenţia de a mă căsători, am vrut să vâslesc singură la barca mea. Oricum aş fi fost o mamă îngrozitoare. Pentru că sunt mult prea egoistă“. Desigur, nu era total neadevărat. Dar nici pe departe purul adevăr... O iubire imposibilă, pe care ea a făcut-o posibilă, renunţând la o parte din visele sale. „Femeile nu pot avea totul“, a concluzionat ea. Şi a continuat să-şi trăiască iubirea aşa cum se putea. Ea şi Spence erau cei mai cunoscuţi amanţi ai Hollywoodului, iar dragostea lor, un fel de secret public. „Aş fi făcut orice pentru Spence“, spunea actriţa care, atunci când actorul s-a îmbolnăvit, a luat o pauză de cinci ani de la filme pentru a-i fi alături. La acel moment, Tracy nu mai locuia cu soţia, iar Hepburn s-a mutat la el acasă. Tocmai bifase un alt mare succes profesional, „Lungul drum al zilei către noapte“. Şi nu s-a mai întors pe platouri decât la braţ cu Spencer, pentru un ultim film memorabil împreună, „Ghici cine vine la cină“.
La două săptămâni după ce s-au încheiat filmările, Spencer s-a stins din viaţă, cu Kate la căpătâiul lui. Mai mult n-a putut face, însă... După 26 de ani de iubire, prezenţa ei la înmormântarea lui ar fi fost tot un gest deplasat. Torturată de pierderea lui, şi-a luat inima în dinţi şi a a sunat-o pe soţia lui, spunându-i: „Noi două am putea fi prietene. Tu l-ai cunoscut la început, eu, la sfârşit. Ţi-aş putea fi de ajutor cu copiii“. Răspunsul lui Louise a venit ca un trăsnet: „Da, dar vezi tu, eu credeam că tu ai fost doar un zvon!“. „După aproape 30 de ani, doar un zvon? Ce-aş fi putut răspunde? Acea convorbire mi-a lăsat o adâncă rană, care nu s-a vindecat niciodată. Aproape trei decenii eu şi Spence fusesem alături, la bine şi la greu. Halal zvon! Dar, neadmiţând că am existat, ea a rămas soţia lui de drept. Ea a fost cea care a trimis felicitările familiei de Crăciun. Spence era cel vinovat. Ea era cea care suferea. Iar eu nu le-am stricat căsnicia. Punct“, a declarat actriţa cu amărăciune, abia după moartea lui Louise.
Când nu l-a mai avut pe Tracy, i-au rămas filmul şi teatrul. A continuat să joace până la 86 de ani. „Nu mi-e teamă de moarte. Trebuie să fie minunat, ca un somn lung“, spunea Hepburn, care a murit la 96 de ani, o longevitate datorată şi firii ei sportive. Anul acesta, în primăvară, s-a dat startul la scenariul pentru filmul dedicat iubirii ei cu Spencer Tracy. Oare cum va fi povestită dragostea lor? Şi, mai ales, cine va avea curajul s-o întruchipeze pe Kate, femeia care a trăit înaintea vremurilor şi care nu lipseşte din niciun top al iconurilor culturale şi al personalităţilor feminine care au marcat lumea?

Foto: Getty Images