Back to work! Cătălin Botezatu, prima apariţie publică după operaţia la inimă!

21 octombrie, 2015
catalin botezatu andreea buga argo jpeg

Cătălin Botezatu a avut aseară prima apariţie publică după operaţia la inimă pe care a suferit-o în urmă cu două săptămâni. Vedeta a participat la evenimentul de lansare a colecţiilor designerului Andreea Buga, ocazie cu care a admirat rochii elegante şi haine sport-chic realizate din mătase naturală imprimată cu detalii din tablourile pictoriţei Alma Redingler.

image

Cătălin Botezatu a ales ca prima apariţie publică de după intervenţia la inimă să aibă loc, nu la o prezentare de modă sau în club, ci la o galerie de artă, unde, într-o atmosferă relaxantă, printre tablouri celebre, au fost expuse creaţiile designerului Andreea Buga, sub brandul Argo, disponibile pe www.andreeabuga.ro.

image

“Mă simt bine. Am fost invitat aici de un prieten bun şi mi-a plăcut ce am văzut. În special intenţia de a promova arta prin intermediul modei, de a aduce tablourile superbe în atenţia celor tineri şi de a-i invita astfel să treacă şi pragul muzeelor”, declară Cătălin Botezatu.

image

La evenimentul Andreei Buga au participat, printre alţii, şi Carmen Negoiţă, George Buhnici şi soţia lui, Lorena, precum şi pictoriţa Alma Redingler.

image


Recente pe Ok! Magazine

FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham