Băieţelul Elei Crăciun a împlinit doi ani. Cum a fost sărbătorit Nicholas

20 octombrie, 2020
2 nico3 jpg jpeg

Ela Crăciun a organizat în weekend o petrecere restrânsă, dar memorabilă pentru băieţelul ei, Nicholas, în curtea unor prieteni. Micuţul a împlinit 2 ani şi a avut parte de multe surprize.. Cum vremea a fost însorită, aniversarea la iarbă verde a fost una cu adevărat de neuitat.

Nicholas s-a jucat cu fraţii săi, cu căţeluşul din rasa Poddle Toy, pe care l-a primit cadou recent, şi a avut parte de un tort personalizat, cu trenuleţul Thomas.

„În urmă cu un an îl sărbătoream pe Nicholas alături de sute de persoane, la evenimentul de lansare al cărtii mele. Acum, pentru că ne aflăm în plin val doi al pandemiei, ne-am rezumat la o petrecere restrânsă. Am avut iniţial dubii dacă să mai facem ceva. Am zis, totuşi, să îl sărbătorim în cadru foarte limitat, pentru a avea totuşi o amintire, chiar şi numai în albumul foto. Am fost doar noi, membrii familiei şi am ales să stăm în curte, la iarbă verde. Vremea a fost superbă, aşa că totul a fost perfect. Cei mici s-au jucat în aer liber, am avut un decor foarte frumos, cu baloane de diverse forme şi culori, şi un tort personalizat cu trenul Thomas, de care Nicholas e pasionat”, povesteşte Ela Crăciun.

Vedeta se confruntă, la orice părinte, cu efectele pandemiei asupra anului şcolar şi a programului de zi cu zi a celor mici, dat peste cap de restricţii.

„E greu, dar să ne gândim totuşi că bunicii noştri au trăit vremuri mult mai grele, au traversat războaie, au crescut copii în condiţii crunte. Este dificil şi confuz tot ceea ce trăim acum, dar este în datoria noastră să ne adaptăm oricărei situaţii. Sunt genul de om care preferă să găsească soluţii şi să vadă partea plină a paharului, indiferent de situaţie”, spune vedeta. 



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg