Barack Obama a fumat marijuana?

29 mai, 2012

Aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat, preşedintele american este acuzat că le-a ascuns alegătorilor săi faptul că în tinereţe consuma frecvent marijuana.

Aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat, preşedintele american este acuzat că le-a ascuns alegătorilor săi faptul că în tinereţe consuma frecvent marijuana.

Potrivit postului american de televiziune ABC, actualul preşedinte al Statelor Unite nu are un trecut fără pată, aşa cum vrea să se creadă. Se pare că în anii tulburi ai tinereţii, mai precis în liceu, Barack Obama fuma marijuanaa cu prietenii.

Informaţia a apărut într-o carte biografică despre actualul preşedinte al SUA, intitulată „Barack Obama: The Story“, scrisă de David Maraniss şi care urmează a fi lansată peste pe 19 iunie. Chiar dacă ea nu se află deja în librăriii, presa americană a obţinut deja câteva detalii picante descrise în carte, printre care şi comportamentul pe care actualul preşedinte îl avea în liceu. Se pare că Obama făcea parte dintr-un grup poreclit "Choom Gang" ("Gaşca de fumători"), de la un verb care înseamnă "a fuma marijuana". Iată şi un citat din lucrarea lui David Maraniss:

„Ca membru al Choom Gang, Barry Obama iniţiase noi moduri de fumare a marijuanei. Primul era «AT», prescurtarea de la «absorţie total㻓, o referire la inhalarea totală a fumului ţigărilor de marijuana, scrie David Maraniss.

Dezvăluirile despre comportamentul din tinereţe al lui Obama sunt parte a acuzaţiilor şi criticilor din campania electorală dinaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie, în care actualul preşedinte candidează pentru un nou mandat.

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg