Beatrice Rancea, propusă pentru postul de director al Operei din Bucureşti

4 mai, 2016
Beatrice Rancea jpeg

Cunoscuta regizoare este pe lista de opţiuni pentru soluţionarea scandalului de la instituţia din Capitală.

image

Vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat că are o soluţie pentru Opera Română: Beatrice Rancea. Propunerea ar fi fost făcută de către regizorul Andrei Şerban, iar regizoarea, care ocupă în prezent funcţia de director al Operei din Iaşi n-ar spune nu unei astfel de propuneri.

„Am discutat în această săptămână care a trecut de la prima mea întâlnire cu reprezentanţii angajaţilor cu mai multe personalităţi importante ale scenei din ţară şi din străinătate, printre care maestrul şi profesorul Andrei Şerban (Columbia University). Domnia sa a vorbit despre nevoia unui nou proiect la Operă, neexcluzând chiar participarea sa la un asemenea proiect, aceasta fiind însă o problemă de viitor, condiţionată de negocieri şi de unele schimbări necesare cu caracter legislativ. Maestrul Andrei Şerban mi-a făcut recomandarea pentru doamna Beatrice Rancea, actualmente director al Operei din Iaşi, un profesionist de excepţie şi un manager de succes. Am vorbit cu Beatrice Rancea şi nu a refuzat, de principiu, această propunere. Voi face această propunere viitorului ministru al Culturii. Sper că şi angajaţii Operei române vor găsi căi de comunicare pentru a susţine această propunere a domnului Andrei Şerban şi că vor participa alături de conducerea nouă la un nou proiect al Operei. Iar noi, Guvernul, vom sprijini toate componentele acestui proiect“, a declarat Vasile Dîncu, pentru Agerpres.

image

De cum a preluat frâiele Operei Naţionale din Iaşi, Beatrice Rancea, fostă jurată a concursului “Dansez pentru tine” şi a show-ului "Ham Talent", a lăsat tot şi s-a mutat într-o casă de serviciu, pusă la dispoziţie de primăria din oraş, în satul Valea Lupului, de unde face zilnic naveta. Soţul ei, Doru Rancea, care joacă pe scena teatrelor din Bucureşti, o vizitează la fiecare sfârşit de săptămână.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg