News

Bebeluşul lui Jimmy Kimmel, operat de urgenţă pe inimă

Bebeluşul lui Jimmy Kimmel, operat de urgenţă pe inimă

Prezentatorul TV Jimmy Kimmel a dezvăluit pentru prima dată drama prin care trece,  fiul său nou-născut fiind operat pe inimă. Jimmy a mărturisit în emisiunea sa de noaptea trecută că fiul său care abia s-a născut a suferit o intervenţie chirurgicală complicată la scurt timp după ce a venit pe lume, acum 10 zile. Vestea că soţia sa, Molly McNearney, în vârstă de 39 de ani, a dat naştere celui de-al doilea copil al cuplului, William 'Billy' Kimmel, pe 21 aprilie la Los Angeles, i-a bucurat pe telespectatori, însă nu şi ce a urmat.

Kimmel, 49 de ani, a răbufnit şi a vorbit despre momentele terifiante prin care a trecut din cauza problemelor de sănătate ale fiului său. Micuţul lui a fost supus unei operaţii foarte riscantă pe inimă, intervenţie chirurgicală care s-a dovedit o reuşită: "Este o poveste înfricoşătoare ... dar are un sfârşit fericit", a spus el în timp ce a început să povestească despre evenimentele mai puţin plăcute din viaţa sa.

Kimmel, soţia sa şi fiica de doi ani a cuplului şi bebeluşul erau în salonul din spitalul Cedars Sinai, când o asistentă medicală a observat o neregulă la inima mezinului: "A părut un copil normal şi sănătos. Soţia mea era în pat când o asistenţă foarte atentă a auzit o neregulă la inima bebeluşului şi a observat că era un pic vânăt, ceea ce nu este obişnuit. Doctorii au stabilit că nu primeşte suficient oxigen în sânge, fie în inimă, fie în plămâni. Au făcut o radiografie şi plămânii erau bine, ceea ce însemna că avea probleme la inimă. E un lucru groaznic.  Au descoperit că Billy s-a născut cu o boală de inimă. Kimmel a spus că boala congenitală a inimii  însemna că fiul său are o gaură în peretele stâng şi în dreapta inimii.", a decrata vedeta TV.

 

Billy a fost dus de urgenţă la Spitalul de Copii din Los Angeles pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Kimmel a spus că operaţia a fost un succes, dar Billy va trebui să facă încă o intervenţie chirurgicală în trei, până la şase luni, şi o a treia intervenţie chirurgicală non-evazivă când va mai creşte. Kimmel a arătat apoi o imagine cu nou-născutul după operaţia de succes şi a dezvăluit că li s-a permis să-şi ia fiul acasă la şase zile după operaţie. A mulţumit pentru sprijin unui număr mare de persoane, inclusiv doctorilor şi asistentelor medicale care l-au ajutat pe micuţ.

"Fiecare dintre prietenii mei a fost 100% cu mine. Am avut atei care să se roage pentru noi, bine? Am avut oameni care nu cred în Dumnezeu şi s-au rugat pentru copilul meu. Şi nu-mi place să spun, dar chiar şi Matt Damon a trimis flori ", a spus el. "Mai presus de toate, vreau să-i mulţumesc soţiei mele Molly. În primul rând, pentru că mi-a permis să fac sex cu ea", a glumit Kimmel. "Şi pentru că a fost atât de puternică şi pozitivă, chiar şi experimentând cel mai negru coşmar."

Billy este cel de-al patrulea copil al lui Kimmel. El mai are doi copii mai mari din prima căsătorie cu Gina Maddy, Katherine, de 25 de ani, şi Kevin de 23 de ani. De asemenea, are o fiică de doi ani, Jane, cu actuala sa soţie.

Foto: Youtube Jimmy Kimmel Live