Bebeluşul regal al Bhutanului, adorabil în noile fotografii

8 iunie, 2016
buthan jpeg

Zâmbind şi gângurind, Prinţul Jigme al Bhutanului a cucerit întregul regat himalayan. Băieţelul, în vârstă acum de patru luni, a apărut în noi fotografii alături de părinţii lui, respectiv regina Jetsun Pema şi Regele Jigme Khesar Namgyel Wangchuck.

Regele Bhutanului, alături de soţia şi copilul lui

Cei trei, îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale, apar într-un cadru idilic, floral, dat fiind faptul că se aflau la Royal Bhutan Flower Exbition, care a fost inaugurată de către Regina Jetsun, cu ocazia împlinirii a 26 de ani.

image

Simpatizaţi şi aclamaţi, Regii au păşit prin mulţimea care asista la acest eveniment. Pe alocuri, Regele Jigme, care-l purta în braţe pe micul prinţ, s-a oprit pentru a-l arăta supuşilor pe fiul lor. Tot cu această ocazie, Regele Bhutanului a anunţat că a decis să-şi numească fiul Jigme Namgyel Wangchuck. ”Jigme înseamnă neînfricat.”, a explicat regele care a precizat şi că-şi doreşte ca fiul lui să dea dovadă de curaj în a depăşi obstacolele viitoare din timpul domniei sale.

Numele fiului lui este Gyalsey Jigme Namgyel Wangchuck

”Atunci când va veni timpul ca Gyalsey Jigme Namgyel Wangchuck să fie în slujba ţării, el trebuie să poată să pună mai presus de orice altceva şi să-şi conducă supuşii cu iubire şi dedicaţie.”, a declarat regele Jigme.

foto: pagină oficială



Recente pe Ok! Magazine

Regina Camilla foto GettyImages jpg
Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg
Prințul Archie și Prințesa Lilibet jpg
Regele Charles în audiențe, Profimedia jpg
Kate Middleton în negru, GettyImages (1) jpg
FotoJetEugenie și Beatrice jpg
Printese si regine cu probleme de sanatate si cumpene   Casa Regala jpg
Margareta a României cu surorile Sofia și Maria Facebook jpg
Harry, Charles, Peter Phillips, Anne, Andrew și Edward la înmormântarea Reginei în 2022, GettyImages jpg