Bette Davis: legenda care ar fi meritat Oscarul pentru cea mai fermecătoare "scorpie"!

Nominalizată de zece ori la Oscar, posesoarea celor mai celebri ochi de la Hollywood a dat viaţă câtorva dintre cele mai reuşite personaje negative. Odată cu ea, actriţele au învăţat că poţi fi divă şi fără s-o joci exclusiv pe zână. Iar fata rea poate da cu adevărat măsura talentului.

Nominalizată de zece ori la Oscar, posesoarea celor mai celebri ochi de la Hollywood a dat viaţă câtorva dintre cele mai reuşite personaje negative. Odată cu ea, actriţele au învăţat că poţi fi divă şi fără s-o joci exclusiv pe zână. Iar fata rea poate da cu adevărat măsura talentului. Dar mulţi spun că şi dincolo de film ar fi meritat Oscarul pentru cea mai fermecătoare scorpie!

Când încerc să mi-o imaginez pe Bette aşa cum era ea în realitate îmi vine în minte povestirea unui producător care a ieşit la masă cu ea într-un local plin până la refuz, unde ar fi trebuit să facă o rezervare în prealabil. Trecând de coada interminabilă din faţa cor­donului roşu, Bette a cerut poruncitor o masă, ridicând o sprânceană. „Ne pare teribil de rău, doamnă Davis, dar toate sunt ocupate. Aţi dori să aşteptaţi la bar până se eliberează una?“, a întrebat-o, cât a putut de curtenitor managerul. „Nu, aduceţi acum o masă!“, a fost răspunsul ei. Şi masa a fost adusă chiar în faţa scenei, acolo unde toţi o puteau vedea cinând în lumina reflectoarelor, unde ea şi companionul ei deveneau spectacolul serii. Cum ar fi putut rezista bietul manager în faţa acelor faimoşi ochi care te pălmuiau dintr-o privire? Aroganţa aceasta cuceritoare, aşa cum se vedea din afară, era un mix de carismă cotropitoare, îndărătnicie, nerăbdare, nervozi­tate... Plus o pereche de testicule invizibile pe care Bette a purtat-o toată viaţa, călcând pe bătături o mulţime de oameni importanţi de la Hollywood.

Şi nu erau doar ochii ei care vorbeau de la sine. Bette avea o limbă ascuţită care o transformase într-o prezenţă incomodă la multe recepţii hollywoodiene sau evenimente private, unde se întâmpla chiar să nu fie invitată din această cauză. Doar ea putea fi idolul unei Joan Rivers de azi... Şi e suficient să ne amintim de interminabilul conflict al lui Davis cu rivala ei, ac­triţa Joan Crawford, ca să înţelegem unde şi-a făcut şcoala Rivers. „Crawford s-a culcat cu toţii actorii fai­moşi de la MGM, mai puţin cu Lassie“, comenta Bette. Ori „De ce interpretez eu atât de bine femei nesuferi­te? Cred că tocmai pentru că nu sunt nesuferită. Poate de aceea Crawford joacă mereu mari doamne...“. Dar ea era doar una dintre victimele sale. Davis nu se dădea în lături de la a comenta despre nimeni. Şi poate cea mai savuroasă carte despre marea actriţă este cea a lui Charlotte Chandler, „The Girl Who Walked Home Alone“, plină de astfel de citate, culese de la Davis în­săşi, cu care autoarea a stat de vorbă în ultimii ani ai vieţii ei, tocmai în vederea editării acestui tom. Despre Ronald Reagan, viitorul preşedinte al Ame­ricii, cu care a jucat în „Dark Victory“, declara: „Eu îi spuneam «micul Ronnie». Dar nu pentru că era mic de înălţime. Din contră, era înalt şi bine făcut. «Micul» venea de la cât talent actoricesc avea“. Tot în cartea lui Charlotte, Davis pomeneşte şi de magnatul Howard Hughes, cu care spune că a avut o aventură şi că ar fi fost singura femeie care l-ar fi satisfăcut cu adevărat. „Sau cel puţin aşa mi-a spus el atunci. Poate aşa le spu­nea tuturor femeilor. Oricum, pentru mine a funcţio­nat. Era mai ieftin aşa decât să-i cumpăr un cadou...“

Singurul bărbat pentru care Bette a avut cuvinte frumoase a fost cel care i-a scăpat... Regizorul William Wyler, cu care a trăit o aventură incitantă pe platouri­le filmului „Jezebel“, în urma căreia actriţa povesteşte că a rămas însărcinată, dar a făcut avort. „Am ucis o parte din mine atunci, dar m-am gândit că nu vreau să-l câştig pe Willie făcându-l să se simtă astfel obligat să se însoare cu mine.“ Culmea, ulterior, Wyler chiar a cerut-o de nevastă. „Ce proastă am fost că i-am spus: «Mă mai gândesc». Am zis să nu mă las aşa uşor prinsă. Ei bine, mi-am jucat prea bine rolul“, mărturisea Davis care, la ceva timp după, a aflat de la radio că regizorul s-a însurat cu alta. „Willie a fost dragostea vieţii mele. Am rămas pentru totdeauna cu regretul că nu m-am căsătorit cu el.“ Întrebat de ce a pus punct legăturii lui cu vedeta, Wyler a dezvăluit că a luat greu decizia. „Mi-am dat seama că Bette era prea mult pentru mine. Nu mă puteam imagina întorcându-mă în fiecare sea­ră la tot acest tumult care mă consuma şi pe mine.“

Da, într-adevăr, o furtună. Aceasta era Bette, atât pe ecran, cât şi în viaţa personală. Iar când cele două se întrepătrundeau, era nebunie curată. O a doua po­vestire relatată în „Vanity Fair“ de producătorul amin­tit la început e cât se poate de relevantă. După ce dis­cuţiile pentru a face un nou film cu ea fuseseră puse la punct şi toate contractele semnate, chiar în cea dintâi zi de filmare, la 5 dimineaţa, actriţa l-a sunat pe pro­ducător: „Bill, va trebui să găseşti pe altcineva pentru rol. Nu pot să fac acest film.“ „Dar Bette, într-o oră tre­buie să fii la machiaj, dacă nu faci asta, studiourile te vor da în judecată.“ „Nu mă simt bine. Mi-e foarte rău.“ Exasperat, producătorul a trimis un doctor s-o vadă... Doar ca să descopere că Davis se certase în acea noap­te cu soţul, căzând şi învineţindu-şi jumătate de faţă! Probabil şi sub influenţa alcoolului de care abuza ade­sea. Soţul în cauză era cel cu numărul patru, pe nume Gary Merrill. Altfel spus, o poveste care dă în acelaşi timp şi măsura eşecului lui Davis într-ale mariajului.

Nici mama ei n-avusese o căsnicie fericită. Născu­tă în 1908, în Lowell, Massachusetts, Ruth Elizabeth Davis aka Bette Davis a rămas, de la vârsta de şapte ani, alături de sora ei, doar în grija mamei lor, Augus­ta, după ce tatăl le-a părăsit. În 1921, Augusta s-a mu­tat cu fiicele sale la New York, muncind ca fotograf de portrete. Acolo, adolescenta Bette a văzut un film cu Rudolph Valentino şi aşa a început să viseze la Hol­lywood, înscriindu-se la o şcoală de teatru din Big Ap­ple. După câteva roluri secundare în piese pe Broad-way, a fost remarcată de un vânător de talente de la Universal Studios, care a chemat-o chiar la Hollywood să dea o probă. „Eram cea mai modestă virgină de pe pământ. M-au aşezat pe o canapea, pe care am avut 15 parteneri. Toţi trebuiau să se aşeze peste mine şi să-mi dea un sărut pasional. Am crezut c-o să mor“, îşi amin­tea Davis, care şi-a făcut debutul în 1931, în pelicula „The Bad Sister”. Trei ani mai târziu, cucerea publicul cu „Of Human Bondage“. Atât de convingătoare fusese în acest rol, încât presa a declanşat o campanie pentru nominalizarea ei la Oscar – pe care a şi obţinut-o. Mai mult, Davis a schimbat şi sistemul: de-atunci, actorii n-au mai fost nominalizaţi la marele premiu doar de către comitet select al Academiei Americane de Film, ci aleşi prin vot de către toţi membrii instituţiei.

La acel moment, actriţa se afla deja sub contract cu Warner Bros. Dar pe îndărătnica şi ambiţioasa Bette, filmele care i s-au impus ulterior n-au mai mulţumit-o. Aşa că s-a răzvrătit şi a acceptat sfidător două roluri în filme britanice, încălcând prevederile contractului cu Warner Bros şi ajungând la un greu proces, pe care l-a pierdut, revenind, aparent, îngenuncheată în Cetatea Filmului. Dar tot răul s-a dovedit a fi spre bine, căci abia după revenire s-a transformat într-o adevărată stea. Astfel, a trecut de la agonie la extaz, iar din 1938, în următorii ani s-a numărat printre cel mai bine plă­tite actriţe din industria cinematografică, ajungând şi cea mai profitabilă stea a celor de la Warner Bros.

Căsătorită de şase ani cu Harmon Nelson, pe care-l cunoscuse în anii studenţiei, Davis nu se mai regăsea alături de un partener net inferior. Se îndrăgostiseră pe când ea era o anonimă, acum ea era un titan. Aşa se şi explică divorţul provocat de aventurile ei cu re­gizorul

şi cu faimosul aviator,

. Doi ani mai târziu, ea regăsea fericirea lângă Arthur Farnsworth, proprietarul unui han din New England. O fericire care avea, însă, să se sfârşească în­tr-un mod suspect. În august 1943, Arthur a leşinat pe o stradă din L.A. – şi a murit două zile mai târziu, au­topsia demonstrând că accidentul fusese provocat de o fractură craniană suferită cu două săptămâni în urmă. Mulţi şi-au pus semne de întrebare – cunoscând carac­terul temperamental al soţiei care la orice ceartă ar fi fost în stare să-i dea cu pantoful în cap! Dar moartea lui a fost clasificată drept accidentală.

Cu Gary Merril

Cu cel de-al treilea soţ, William Grant Sherry, a re­zistat doar cinci ani. Asta deşi lui i-a dăruit o fiică, pe Barbara. A urmat Gary Merrill, partenerul ei din „All About Eve“, de care s-a îndrăgostit pe platourile de fil­mare. El a fost ultimul ei soţ – cu o căsnicie „record“ de un deceniu, în cursul căreia au adoptat doi copii, un bă­ieţel, Michael, şi o fetiţă, Margot. Din nefericire, fetei i s-a descoperit un retard mintal, din cauza căruia a fost internată într-o instituţie de specialitate. De atunci, Bette şi Gary nu s-au mai înţeles, certurile lor degene­rând adesea în bătăi, pe fondul consumului de alcool.

Ulterior, actriţa declara cu o ironie savuroasă: „Am confundat muşchii soţilor mei cu puterea. Şi nici divorţurile nu mi-au reuşit. Pentru asta, am primit o pedeapsă pe viaţă, o condamnare la singurătate, fără posibilitate de evadare.“ Cea mai grea lovitură avea s-o primească, însă, atunci când era prea fra­gilă şi în vârstă. Diagnosticată cu cancer în 1983, a recurs la mastectomie, suferind în următoarele două săptămâni patru atacuri cerebrale care au dus la o paralizie pe partea stângă. Abia după doi ani, a su­ferit, însă, şocul vieţii, când singura ei fiică natura­lă, Barbara, a publicat cartea „My Mother’s Keeper“, descriind-o drept o mamă alcoolică, egocentrică şi obsedată de control. Oricâte seminţe de adevăr ar fi conţinut această trădare, o femeie de 78 de ani cu sănătatea şubredă n-a putut s-o îndure. „Încă încerc să-mi revin după faptul că un copil de-al meu a putut să scrie despre mine pe la spatele meu. De fapt, nu-mi voi reveni niciodată (…) Cartea ta e o lipsă incredibilă de loialitate şi recunoştinţă pentru viaţa privilegiată care cred că ţi s-a dat. Şi pe care o ai în continuare, căci numele meu a făcut din cartea ta un succes“, a concluzionat dur Davis în volumul ei de memorii din 1987, „This’N That“. Pentru gestul său, actriţa n-a ier­tat-o niciodată pe Barbara. Dar „niciodată“ n-a fost prea mult, Bette decedând la cinci ani de la publica­rea tomului otrăvit.

Nu avusese o viaţă prea uşoară. De aceea a cerut în testament să i se scrie pe piatra funerară: „She did it the hard way“. Reuşise cu greu. Şi dacă rolurile de soţie şi cel de mamă nu prea i-au ieşit, pe cel de icon abonat la Oscar l-a jucat impecabil, dedicându-se to­tal actoriei. Cu până la patru filme pe an, cât succes mai poţi avea în viaţa personală? E preţul nemuririi pe care multe staruri l-au plătit. „În familia mea se spunea că printre strămoşii mei a fost o vrăjitoare. Ei bine, sper să fi fost aşa. Pentru că asta ar explica totul“, a declarat, la un moment dat, ironica Bette. Ar explica, da, şi magia talentului ei cu care mai farmecă şi azi cinefilii, în cele peste 80 de roluri…

FOTO guliver/getty images/rex features, photoland/corbis images/album