Blestemul familiei Bowes-Lyon. Existenţa scandaloasă a rudelor materne ale Reginei Elisabeta

Actualizat:
4 profimedia 0390286774 jpg jpeg

După ce verişorul de-al doilea al suveranei Angliei a fost acuzat, zilele trecute, de tentativă de viol, oamenii au început să-şi pună întrebări despre familia reginei din partea mamei.

De ce sunt atâtea intrigi şi scandaluri legate de rudele Reginei-Mame, cea care i-a dat naştere actualei suverane? Cel mai recent, contele Simon Bowes-Lyon, de 34 de ani, verişorul de gradul doi al Reginei Elisabeta, este pasibil de închisoare după ce a încercat să violeze o tânără pe care o invitase în reşedinţa scoţiană a familiei sale, Castelul Glamis. Este locul în care a copilărit mama Reginei Elisabeta şi-n care s-a născut sora ei mai mică, Prinţesa Margaret.

Cum spuneam, este vorba despre o familie, Bowes-Lyon, care a fost în mijlocul a numeroase scandaluri, de-a lungul timpului. Cel mai dureros dintre toate le are în centru pe verişoarele uitate ale Elisabetei a II-a, Katherine şi Nerissa Bowes-Lyon, care, la vârstele de 15 şi 22 de ani au fost închise într-un azil pentru bolnavi mintal, pentru ca lumea să nu afle despre handicapul lor şi să păteze imaginea familiei regale. În 1941, după ce au fost internate, acestea au fost declarate ca fiind decedate, pentru a nu ieşi la iveală secretul… ruşinos.

3 bowes lyon sisters jpg jpeg

La rândul lui, tatăl acestui Simon Bowes-Lyon, Michael Fergus, a fost şi el un personaj controversat, care s-a luptat cu dependenţa de alcool, a fost căsătorit de trei ori şi, o odată, a fost prins în compania unor prostituate dintr-un imobil denumit Zona Plăcerii. Şi când te gândeşti că acest bărbat, cu titlul de Conte de Strathmore şi Kinghorne, a fost considerat şeful familiei scoţiene a Reginei Elisabeta, având onoarea să meargă în urma Prinţului Charles şi a Prinţului William la înmormântarea mătuşii sale, Regina-Mamă Elisabeta!

2 profimedia 0275866435 jpg jpeg

După ce s-a aflat despre maratonul sexual de patru zile al tatălui acestui Simon cu trei prostituate, în timpul căreia contele a bârfit casa regală, prima soţie a acestuia a divorţat de el, acţiune care a pătat şi mai mult reputaţia acestei familii nobile ce a dat, printre altele, şi o regină.

5 regina elisabeta si mama ei gettyimages 137729549 jpg jpeg

Chiar şi Regina-Mamă Elisabeta, mama actualei suverane, a fost o femeie controversată, mulţi acuzând-o de snobism şi rasism şi de cheltuieli excesive şi nefondate ale banului public.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei Toledo Profimedia (2) jpg
Harry, Charles, William, Anne jpg
Ducesa de Argyll jucata de Claire Foy, Profimedia (1) jpg
FotoJet (82) jpg
Aiko a Japoniei   Agenția Imperială jpeg
Prințesa Charlene cu sacou din piele   profimedia 1149989095 jpg
Kate Middleton Zara Tindall Harriet Phillips profimedia getty images jpg
Talita von Furstenberg și Rocco Brignone de Brabant   Instagram jpg
Regina Ranavalona III și soțul ei profimedia 0067883327 jpg
Prințul Harry și Meghan Markle au ajuns la Parlamentul European din Bruxelles, Profimedia (1) jpg