De la blocurile gri şi sărăcie la Hollywood. Copilăria comunistă a Irinei Shayk

19 mai, 2015
casa irinei jpeg

Ca orice copil născut într-o fostă ţară comunistă, rusoaica de 29 de ani, actualmente iubita lui Bradley Cooper, a cunoscut sărăcia şi peisajele deprimante ale oraşelor industriale, înainte ca modelingul s-o propulseze în vestul dezvoltat.

Ca orice copil născut într-o fostă ţară comunistă, rusoaica de 29 de ani, actualmente iubita lui Bradley Cooper, a cunoscut sărăcia şi peisajele deprimante ale oraşelor industriale, înainte ca modelingul s-o propulseze în vestul dezvoltat.

Ei bine, frumoasa Irina Shaykhlislamov (pe numele din buletin), născută într-o familie cu un tată tătar şi o mamă rusoaică, a copilărit într-un oraş puternic poluat din cauza profilului minier, Yemanzhelinsk (la graniţa cu Kazakhstan), pe care manechinul îl descrie astfel: „Este un loc frumos, dacă porţi o mască“.

image

Aerul extrem de poluat a fost şi cauza morţii premature a tatălui manechinului, de pneumonie, în jurul vârstei de 40 de ani, pe când Irina avea doar 14 ani. Mama Olga, profesoară de muzică, a trebuit să-şi ia încă un job pentru a supravieţui în aceste condiţii grele şi pentru a-şi creşte cele două fiice: Tatiana, acum în vârstă de 31 de ani, şi Irina.

image

Şansa Irinei, dar şi a familiei sale, a fost, evident, moda, fata fiind descoperită de un reprezentant al unei agenţii locale de modeling, fermecat de trăsăturile ei deosebite: pielea măslinie şi ochii verzi. Foto jos: Irina, cu prietenele, într-o discotecă.

image

Dar mai bine să lăsăm pozele procurate de publicaţia Dailymail.co.uk de la o agenţie de presă locală să vorbească despre trecutul gri al celebrului manechin.



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg