Boantă şi Cocuţa, scandal din cauza vâslitului! Cei doi s-au certat şi au înjurat fără oprire: „Bogdan era transformat“

27 martie, 2019
1 bogdan cocuta barca jpg jpeg

O nouă zi, un nou episod „Asia Express“. De această dată, însă, în centrul atenţiei au fost Bogdan Boantă şi Cocuţa, care au înjurat ca la uşa cortului, din cauza unei probe în care trebuiau să vâslească.

Pentru că niciunul nu ştia să vâslească, iar barca în care se aflau era rotundă, Cocuţa şi Bogdan au stat mai mult pe loc şi, chiar dacă erau prima echipă ajunsă la râu, au fost depăşiţi de Ruby şi iubitul ei, iar acest lucru i-a enervat la culme.

„Ia-o logic, după cap. Du-te acolo. Măcar i-am găsit şpilul. Eu nu pot să cred că tu nu ai vâslit în viaţa ta. Ţine asta, că nu pot“, i-a spus Cocuţa lui Bogdan Boantă, iar acesta i-a răspuns rapid: „Dar de ce ţipi la mine? Când m-ai mai văzut vâslind, în afară de Asia? Nu mă ajută logica, zi-mi tu, dacă ai altă logică. Nu îmi funcţionează logica“.

După care a urmat o serie de înjurături, iar producătorii emisiunii au trebuit să cenzureze pasaje întregi: „Ne învârtim pe loc degeaba, că tot urli că nu ştiu, dar să-mi bag...“. „Arătam ca doi prostălăi care se învârt pe loc. Ideea e că Bogdan era transformat“, a completat Cocuţa.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg