Bogdan Vlădău nu mai este burlac. Cât este de frumoasă femeia care l-a convins să-şi pună pirostriile!

9 august, 2017
Bogdan Vladau png

Bogdan Vlădău a renunţat ieri la viaţa de burlac. Pentru a intra şi el în rândul bărbaţilor la casa lor, vedeta şi-a luat inima în dinţi şi a dus-o pe iubita sa, modelul Gina Chirilă, la Starea Civilă. Alături i-a fost şi bunul său prieten, Victor Slav, care a surprins momentul în care cei doi îndrăgostiţi, alături de martori, se aflau în faţa ofiţerului de stare civilă.

image

A fost un eveniment discret, la care au participat doar apropiaţii cuplului, iar cei doi proapeţi soţi au fost uimitori. Emoţionaţi şi, în acelaşi timp, nerăbdători, Gina şi Bogdan au venit la Starea Civilă, în ţinute sclipitoare, pregătiţi să spună răspicat "DA". Cei doi formează un cuplu de aproape 4 ani şi s-au hotărât în sfârşit să-şi oficieze relaţia.

image

Vlădău, un bărbat râvnit de multe tinere domnişoare, le-a lăsat cu buza umflată după ce a semnat, ieri, actele de căsătorie cu frumoasa Gina, iar prietenii Victor Slav şi Aureliu Surulescu au surprins importantul moment: "Există miracole!! Azi Vlădău a zis DA!", a scris Slav pe Facebook în dreptul unei fotografii. Mai târziu, Vlădău a confirmat şi el faptul că, începând de pe 8 august, este un bărbat căsătorit:  "Am făcut-o!"

image

Cât despre ţinutele mirilor, au atras atenţia tuturor. În timp ce el a purtat un costum gri deschis foarte elegant şi ochelari de soare, ea a fost de-a dreptul superbă. Gina a optat pentru o rochie albă  foarte sexy, dintr-o dantelă semitransparentă şi cu o voaletă pe cap, look completat de un machiaj impecabil şi un coc stilizat. Imediat după ce a distribuit fotografiile de la cununie pe Facebook, proaspăta doamnă Vlădău a fost felicitată de fani.

image image

Foto: Facebook, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg