Boris Johnson: Nuntă mută, relaţie zgomotoasă. Totul despre mariajul controversat al premierului britanic

8 iulie, 2021
1 gettyimages 1320794483 jpg jpeg

Era evident, după ce a slăbit peste zece kilograme, că pregăteşte ceva! Premierul britanic s-a căsătorit în secret cu Carrie Symonds, iubirea sa cu 23 de ani mai tânără. Pe cât de discretă a fost nunta, pe atât de zgomotos e istoricul relaţiei lor…

După un an turbat pentru Marea Britanie, la fel ca pentru întreg mapamondul, Boris Johnson a zis „acum ori niciodată“ şi a luat-o de soţie pe Carrie Symonds, cu 23 de ani mai mică decât el. Gest cu care a făcut istorie, având în vedere că au trecut 200 de ani de la ultima căsătorie a unui premier al Marii Britanii în timpul mandatului. Se ştie că omul politic este extrem de rezervat cu viaţa personală, aşadar nunta a avut loc în cadru restrâns, în cel mai mare secret. Doar 30 de oaspeţi au luat parte la ceremonie, numărul maxim admis în pandemie, aceştia primind invitaţia la distinsul eveniment în ultima clipă. După slujba de la Catedrala Westminster, o mică petrecere în stil festival şic a avut loc la reşedinţa oficială a lui Boris, în Downing Street 10, unde Carrie a păstrat rochia de mireasă de aproape 3.000 de euro, dar a renunţat la pantofi, preferând să meargă desculţă prin iarbă. Chiar şi celebra freză a mirelui a fost parcă mai cuminte decât de obicei. Desigur că printre atâtea încântătoare detalii s-a strecurat, totuşi, un mic scandal. Deşi divorţat de două ori, lui Boris Johnson i-a fost recunoscută nunta de către legea catolică. Lege care în general nu acceptă să cunune persoane divorţate, dar care se pare că a făcut de data asta o excepţie. Totuşi, după ce spiritele s-au calmat, s-a ajuns la concluzia că celelalte două soţii ale omului politic nu erau de religie catolică. La câte bârfe şi uneltiri a văzut povestea de iubire dintre Boris şi Carrie, acesta e un mizilic. De la început şi până în ziua nunţii, traseul lor a fost unul furtunos, iar relaţia pusă pe tapet.

5 profimedia 0504932949 jpg jpeg

Anul trecut a fost în mod special unul deosebit de greu pentru faimosul cuplu. Debutul pandemiei i-a prins pe cei doi într-o etapă dificilă. Într-o singură lună, aprilie 2020, s-au întâmplat toate! Boris Johnson s-a îmbolnăvit de coronavirus, a ajuns la Terapie Intensivă după ce starea de sănătate i s-a deteriorat substanţial, pentru ca doar câteva zile mai târziu Carrie, de asemenea infectată cu coronavirus, să aducă pe lume un băieţel. „L-am botezat Wilfred după bunicul lui Boris, Lawrie după bunicul meu, Nicholas după doctorii Nick Price şi Nick Hart, care i-au salvat viaţa lui Boris“, explica pe Instagram tânăra mamă. Nici săptămâna dinaintea nunţii nu a fost floare la ureche, după ce ajutorul de bază al premierului, Dominic Cummings, a plecat cu scandal de la Guvern, etichetându-şi şeful drept „incompetent“. Acesta a declarat că aleasa lui Johnson îşi bagă nasul în treburile de stat şi că încearcă să-şi angajeze prietenii şi rudele în funcţii înalte. Cummings a mai spus că la începutul pandemiei, când ţara ardea, Boris avea lucruri mai „importante“ de făcut: finalizarea divorţului de a doua soţie, anunţarea logodnei cu a treia şi pregătirile pentru venirea pe lume a celui de-al şaselea copil al său. De altfel, ambiţioasa soţie a premierului Marii Britanii, absolventă de Istoria Artei, şi-a făcut rapid un renume în staff-ul partenerului său. „Prinţesa Ţicnită“ au poreclit-o angajaţii, descriind-o, în acelaşi timp, drept foarte solicitantă. Carrie a devenit iubita oficială a lui Boris în 2019, anul în care el a fost numit prim-ministru, dar drumurile celor doi s-au intersectat de prin 2012, când britanica a făcut parte din staff-ul de campanie al acestuia, pe atunci primar al Londrei.

4 profimedia 0489993008 jpg jpeg

Bârfele au început să circule repede, în ciuda secretomaniei caracteristice omului politic, încă din perioada în care era căsătorit cu a doua soţie, Marina Wheeler, mama a patru dintre copiii săi. De fapt, se pare că femeia l-a dat afară din căminul conjugal în 2018 după ce a aflat de idila cu Carrie Symonds, citând infidelitatea ca motiv de divorţ la tribunal. Tânăra a ajuns curând să fie catalogată drept amantă, însă spre surprinderea tuturor, nu a rămas doar o cucerire în palmaresul bogat al lui Boris. Jumătatea anului 2019 îi găsea mutaţi împreună, dar încă neobişnuiţi unul cu altul. Într-o seară, vecinii au alertat poliţia din cauza ţipetelor ce răzbăteau din casa celebrilor iubiţi. Motivul scandalului-monstru? Premierul pătase din greşeală canapeaua cu vin roşu, iar graţioasa soţie a dezlănţuit iadul, ordonându-i blondului bulversat să iasă pe uşă şi numindu-l „răsfăţat afurisit“. Urmarea a fost că el a cerut-o pe ea de soţie. Totul într-un cadru de vis, pe o insulă din Caraibe. Ca orice tânără de 32 de ani, Carrie a sărit apoi să anunţe logodna pe Instagram, unde a publicat o poză alături de un Boris Johnson neras şi ciufulit, cu mesajul: „În mod normal eu nu postez aşa ceva, dar am vrut ca prietenii mei să afle de la mine. Ne-am logodit şi… vom avea un copil“. Acum rămâne de văzut cât îl va ţine entuziasmul pe Boris Johnson, celebru pentru escapadele sale amoroase. Înainte să îl îndepărteze definitiv din viaţa ei, a doua soţie l-a iertat de două ori: o dată în 2004, când a călcat strâmb cu scriitoarea Petronela Wyatt, şi o dată în 2010, când a avut o aventură cu Helen Macintyre, consultant de artă, care a şi născut ulterior o fetiţă. Iar a doua soţie, la rândul ei, a apărut pe firmament dubios de repede după divorţul de prima. Allegra Mostyn-Owen s-a căsătorit cu Boris în 1987, după ce l-a cunoscut la Universitatea Oxford, şi a plecat din viaţa lui în 1993. Mama acesteia i-a făcut o caracterizare deloc flatantă actualului premier al Marii Britanii: „Boris are nevoie de o femeie supusă şi tăcută, dispusă să stea în umbră, oricând la dispoziţia lui, în timp ce el are toată libertatea din lume să-şi construiască o carieră strălucitoare. Fata mea nu era genul acela de femeie“. Nici Petronela Wyatt nu i-a făcut o caracterizare tocmai plăcută, spunând despre Boris că e un singuratic, convins că bărbaţii nu pot aparţine unei singure femei. Să fie Carrie cea care-l va aduce pe calea monogamiei?  Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

NSYNC   GettyImages 953234702 jpg
Julianne Moore este Contesa de Buckingham intr o noua drama regala, Mary si George   Sky Showtime (3) jpg
andra jpg
FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg