Boris Johnson şi logodnica sa, Carrie Symonds, s-au alăturat Familiei Regale la ceremonia de la Westminster Abbey

10 martie, 2020
1 boris johnson si logodnica carrie symonds 1 jpg jpeg

Premierul britanic şi-a făcut apariţia la evenimentul regal de ieri având-o la braţ pe cea care-i va naşte cel de-al şaselea copil.

Poate că e unul dintre cele mai caricaturizate personaje din presa britanică, dar premierul Boris Johnson chiar are o viaţă foarte activă. Şi nu doar din punct de vedere politic! Cumva, între nesfârşitele reuniuni pentru Brexit şi noile şedinţe privind criza coronavirusului, Boris Johnson (55) a reuşit să fie activ şi în viaţa sentimentală, logodindu-se recent cu mai tânăra Carrie Symonds (31).

Cei doi au devenit anul trecut primul cuplu necăsătorit care să ocupă reşedinţa din Downing Street - Symonds fiind şi cea mai tânără parteneră a unui premier în ultimii 173 de ani!

5 boris johnson si logodnica carrie symonds 4 jpg jpeg

De 8 martie, la o recepţie oferită la reşedinţa premierului în onoarea Zilei Internaţionale a Femeii, Carrie a apărut prima dată în public însărcinată şi cu inelul de logodnă pe deget. Iar ieri, cei doi au mers împreună la evenimentul regal organizat la Westminster Abbey, unde s-au alăturat Reginei Elisabeta şi celorlalţi membrii ai Familiei Regale britanice.

4 boris johnson si logodnica carrie symonds 2 jpg jpeg

Pentru Boris Johnson, căsătoria cu Symonds va fi a treia. El şi cea de-a doua soţie, Marina Wheeler, s-au căsătorit în 1993, au 4 copii şi sunt separaţi din 2018.

Carrie Symonds a fost director de comunicare al Partidului Conservator şi a făcut parte din echipa de campanie care a lucrat pentru realegerea lui Johnson, în 2012, în funcţia de primar al Londrei. Acum, ea este consilier al grupului Oceana.

4 boris johnson si logodnica carrie symonds 3 jpg jpeg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg