Interviu

Brad Pitt: „Eu şi Angie suntem nişte nomazi“

Au trecut şapte ani de când sunt împreună şi a sosit momentul ca Brad Pitt şi Angelina Jo­lie să-şi pună pirostriile la Chateau Miraval, un palat de 40 de milioane de euro situat pe Riviera Franceză (deşi tabloidele susţin că cei doi şi-ar fi unit deja destinele de Sărbători, undeva, în Caraibe). Marele eveniment este cu atât mai important cu cât reprezintă visul devenit realita­te al marelui actor – acela de-a avea o mare familie. „Fap­tul că sunt tată mi-a schimbat întreaga perspectivă asupra lumii“, spune Brad, cuprins de grija paternă. Din fericire, îşi face timp şi pentru „celălalt job“ – rolul unui gangster ambiţios în Killing Them Softly – alegorie cinică a visului american – filmat în New Orleans, oraşul în care starul a făcut donaţii pentru cei afectaţi de inundaţii în 2005.

Brad, cum e viaţa unui star de cinema cu familie mare?

Brad Pitt Încă mă trezesc la şase dimineaţa să le fac micul dejun copiilor. Viaţa mea nu mi se pare atât de fas­cinantă, cu excepţia faptului că am tras lozul cel mare în privinţa carierei şi a şanselor care mi s-au oferit.

Cum sunt dimineţile cu copiii tăi?

Le-aş descrie drept o formă frumoasă şi controlată de haos (zâmbeşte). Uneori, sunt pe pilot automat din ca­uza oboselii, dar apreciez perioada aceasta, cât sunt încă tineri şi cresc în faţa ochilor mei. Încerc să mă bucur de tot ce mi se oferă, pentru că va veni o zi în care voi privi în urmă şi voi duce dorul acestor momente.

Călătoreşti permanent, nu este obositor?

Să fii tatăl mai multor copii este obositor. Sunt norocos că Angie are atâta energie şi nu se plânge. Singura dată când am văzut-o obo­sită a fost la naşterea gemenilor. A devenit mai greu să petreacă timp cu ceilalţi copii, ca înain­te. Acum, însă, gemenii au crescut şi e mai uşor pentru toţi. Atunci când ai o familie numeroasă, înveţi care-i treaba şi totul evoluează din mers (râde).

Noul tău film Killing Them Softly e oarecum, o alegorie a felului în care societatea stă sub semnul legilor economice.

Povestea prezintă modul în care afacerile ţin de selec­ţia naturală. Există un anumit pericol că societatea devi­ne obsedată de competiţie şi pierde simţul comunităţii, al speranţei. Criza financiară ne face mai cinici în legătu­ră cu viitorul nostru, iar crimele sunt metaforele acestui fapt.

Nu ai fost îngrijorat de nivelul violenţei din film?

Trăim într-o lume violentă. Dar nu cred că cea filmată este complet nihilistă. Există o minimă grijă pentru celă­lalt. Crima este doar un aspect nefericit al afacerii, un risc al unei astfel de vieţi. Atât.

Personajul tău, Jackie Cogan, are calităţi pentru care să fie... iertat?

Omul are o conştiinţă, dar este condus de pragmatism şi de ideea că munca sa este parte a unui ciclu natural. El foloseşte sintagma „a-i ucide uşor“ pentru a evita costul emoţional al violenţei, are nevoie să fie cu sânge rece – pentru că aşa cere sistemul.

De ce ai ales să filmezi în New Orleans?

Într-un fel, era perfect ca oraş cu economia zdruncina­tă. Am încercat să îmi fac datoria, să aduc puţină speranţă în vieţile oamenilor care trăiesc acolo. M-am gândit că ar fi o idee genială să investesc câteva milioane în economia locală şi să angajez în echipa mea cât de mulţi oameni pot.

A fost ideea ta de la început, să trasezi o paralelă între criza financiară şi recesiune?

Directorul Andrew Dominik a început să lucreze îm­preună cu mine în timpul avântului crizei din 2008. Ne-am gândit că povestea ar fi o oglindă a realităţii, în care societatea este victimă a colapsului financiar şi a lăcomiei băncilor. Trebuie să alegem între un capitalism responsa­bil sau unul brutal, care invită la un comportament crimi­nal. Şi guvernul are un rol, trebuie să susţină idealurile democratice care transcend dincolo de legile pieţei.

Cu acest film şi cu Moneyball ai ales o nouă nişă pentru tine, ca actor şi ca producător. Te vezi şi în postura de director?

Nu. Sunt un perfecţionist, aş deveni prea obsedat, i-aş înnebuni pe toţi. Sunt o mulţime de directori talentaţi pe care îi cunosc personal şi a căror muncă o respect, am încredere. Nu am nicio problemă să las pe mâna lor procesul de producţie.

Îţi mai aduci aminte când ai lăsat facultatea şi ai condus spre L.A?

(Râde) O, da! Niciodată nu uiţi un asemenea moment, când alegi să-ţi urmezi instinctele. Credeam că viaţa pe care o doream pentru mine era total greşită. Nu voiam să caut un job la ziar sau să muncesc doar aşa, să trea­că timpul. Ştiam că mai aveam două săptămâni până la absolvire şi trebuia să fac ceva altfel. Aveam în cap ideea asta de actorie şi să văd unde ajung cu ea. Aşa că mi-am făcut bagajele şi am pornit cu maşina spre L.A. Aveam 300 de dolari ca să ajung acolo.

Este actoria la fel de importantă astăzi, cum era la începutul carierei tale?

E diferită. Sunt foarte fericit cu proiectele în care m-am implicat în ultima vreme. Îmi menţin pasiunea pentru poveşti, sunt parte din viaţa mea de când eram copil, de când părinţii mă duceau la film. Ca actor, iubesc să pot explora toate aspectele complexe ale naturii umane şi cum trecem prin diferite stări de conflict unii cu alţii. Dar nu mă consumă la fel de mult ca înainte, pentru că familia este, acum, prioritatea mea şi aş prefera să petrec mai mult timp cu copiii.

Tu şi Angelina pare că aţi găsit un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Cum crezi că se simt copiii tăi, ştiind că au părinţi celebri?

Angie şi cu mine facem tot posibilul să părem normali. Nu e ceva neobişnuit pentru copii să se joace cu vopsea, avem şi lupte cu noroi. E un haos de dimineaţa până sea­ra. Dar este cel mai frumos sentiment din lume să-i vezi pe copii jucându-se fericiţi.

Mereu ai spus că unul dintre visele tale măreţe este să ai o familie mare. Odată ce ai devenit tatăl a şase copii, cât a durat până să te adaptezi la noile responsabilităţi?

Nu mult. Când Angie trebuia să plece şi să filmeze, ră­mâneam responsabil cu copiii. Am descoperit că mă sim­ţeam împlinit să fiu acasă şi să am timp să fiu doar tată. Sunt foarte mândru de Angie, de cum a reuşit să formeze familia. Iubesc faptul că avem copii şi culturi diferite, ca o mare familie nebună şi fericită. Avem o casă de nebuni pe care n-ai cum să nu o iubeşti.

Unde îţi petreci cea mai mare parte a anului, în L.A. sau în sudul Franţei?

Ne mutăm întruna, suntem nişte nomazi. Este mai uşor în Franţa pentru că ne bucurăm de intimitate, iar oamenii sunt mult mai respectuoşi, avem libertate de mişcare. Cel mai bun lucru e că toţi copiii se bucură de un mediu normal şi nu trebuie să ne ascundem la fel de mult ca înainte. Chiar şi pentru mine şi Angie, e relaxant. Nu am mai văzut recepţia unui hotel de ani de zile, pen­tru că am intrat şi am ieşit pe uşa din spate, însă în Franţa ne simţim ca o familie normală.

Mai sunt paparazzi o problemă când călătoriţi?

Suntem nevoiţi să căutăm o cale de scăpare din casa din L.A. în fiecare zi – jucăm o „Misiune Imposibilă“ şi cam asta e viaţa pe care o trăim, viaţa pe care am vrut-o. Ştim că există o recompensă pe capul nostru – pentru poze. Suntem vânaţi doar pentru poze. Aşa că este ceva normal, singura problemă ar fi că dă peste cap ideile co­piilor despre lumea lor, chiar dacă cei mai mari dintre ei nu mai dau atenţie fotografilor.

Copiii s-au obişnuit şi ei să călătorească, nu?

Sunt experţi într-ale călătoriilor. Cei mari s-au acomo­dat cu împachetatul, iau cu ei cărţile sau jucăriile pre­ferate. Cunosc rutina şi este mai uşor pentru mine să-i organizez. În schimb, Angie este mai atentă la pregătirea gemenilor. Şi lor a început să le placă la hotel, pentru că e o lume în care se pot preface. E interesant să îi observi cum îşi creează propriul univers de joacă, oriunde mer­gem – alergatul, săritul, jocurile disimulării. Iubesc asta. Aproape tot timpul! (zâmbeşte)

Interviu: The Interview Feed; foto: hepta, guliver/splash news, reuters

Comentarii

Articole asemănătoare

Interviu

INTERVIU Ce spune George Clooney despre căsătoria sa cu Amal Alamuddin

The one that got away, am spune despre cel mai faimos burlac devenit bărbat însurat, Amal Alamuddin devenindu-i soţie pe 27 septembrie, anul trecut. Nici gând ca asta să facă din marele star un actor pe cale de dispariţie, din contră.

Interviu

Chris Evans: ”Publicul va rămâne c-o aventură pe cinste!”

A patra aventură a Căpitanului America aduce provocări neaşteptate echipei de supereroi, puşi faţă în faţă cu Ultron, un robot periculos şi un personaj incitant pentru fanii seriei Marvel.

News

Faima dăunează grav prieteniei! Prietene celebre care-au devenit rivale

„Best friends forever“? În lumea mondenă, ne-ndoim. Iată câteva dintre acele legături de prietenie cândva indestructibile care au atins într-o clipită termenul de expirare, dând naştere unei rivalităţi publice declarate

Interviu

Interviu Mark Wahlberg: „Nu mai sunt nesimţitul de-altătdată“

Actorul a povestit cu OK! UK despre amintirile lui nebune din tinereţe, despre muzica hip-hop şi filmele sale şi cum s-a cuminţit odată cu trecerea timpului

Interviu

Leo Iorga: „Am trăit cât alţii în şapte vieţi“

I-am ascultat prima oară piesele prin anii ’80, iar în ’90, toţi colegii mei de şcoală le cântau la chitară, prin tabe­re. Au fost melodiile pe care mulţi am suspinat, loviţi de primul fior al iubirii, şi pe care le ascultăm şi astăzi cu o oarecare nostalgie

Interviu

Mircea Radu: „Voi fi tată în 2013“

Prezentatorul Telejurnalului de week-end de la TVR 1 vorbeşte, în matca discreţiei carac­teristice, despre cum şi-a găsit provocarea în fotografie, despre ochii negri ai soţiei sale, Raluca