Brian May, chitaristul Queen: Acesta este lucrul care i-a salvat viaţa după infarctul suferit

26 mai, 2021
1 may jpg jpeg

Brian May a trecut printr-o experienţă pe care nu ar dori-o nimănui. Legenda rock mărturiseşte că infarctul pe care l-a suferit a fost un imens semnal de alarmă pentru el, dar şi o binecuvântare, fiindcă l-a făcut mult mai conştient de frumuseţea vieţii.

Şi a explicat că există un lucru pe care l-a făcut cu consecvenţă şi despre care crede că i-a salvat viaţa: bicicleta.

Chitaristul Queen în vârstă de 73 de ani ar fi putut muri în luna mai a anului trecut, spun medicii. A fost supus unei intervenţii chirurgicale, în urma căreia s-a simţit demoralizat.

Însă a început să pedaleze, fapt care i-a redat pofta de viaţă. Iată ce spune Brian: ”M-a salvat cu adevărat. Când ai dureri, şi am avut, mă urcam pe bicicletă şi mă simţeam om din nou.”

Rocker-ul a explicat în podcast-ul lui Kerry Ellis: ”E greu acum, cu restricţiile astea, doar solicitarea fizică mă ajută să fac faţă situaţiei.”

În luna februarie, May a mărturisit şi cum a scăpat de depresie: cu grădinăritul. ”Sunt norocos, verdele plantelor îmi calmează creierul, altfel cred că ar exploda”, spunea rocker-ul celebru.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg