Britney Spears, trădată de mama sa, pentru bani? "Mi-ai ruinat viaţa, în secret!"

Actualizat:
4 lynne spears profimedia 0157479211 jpg jpeg

Britney Spears a declarat război total întregii sale familii.

Cel mai recent, vedeta de 39 de ani a postat un mesaj furios pe Instagram, de data aceasta la adresa mamei sale, Lynne Spears. Vedeta o acuză pe aceasta că a fost mintea diabolică din spatele impunerii tutelei asupra fiicei sale, una care s-a întins pe 13 ani lungi. “Ştii foarte bine ce ai făcut. Tatăl meu nu este destul de isteţ pentru a se gândi vreodată la tutelă. Chiar dacă el a început asta acum 13 ani, mulţi nu ştiu că mama a fost cea care i-a dat ideea. N-o să mai primesc aceşti ani înapoi. Ea mi-a ruinat viaţa, în secret”, a scris Britney.

Între timp, Spears a şters postarea şi a înlocuit-o cu una în care sărbătoreşte vestea că tatăl ei, Jamie Spears, a cerut în mod oficial renunţarea la tutelă, informându-l pe judecătorul care se ocupă de caz că abandonează rolul de tutore şi nu doreşte să mai fie plătit pentru această poziţie. Cu toate acestea, judecătorul în cauză a dispus ca un alt tutore cu rol temporar să se ocupe de situaţia financiară a lui Britney Spears, şi anume un contabil pe numele lui John Zabel.

Într-o altă postare de pe Instagram, Britney Spears a dezvăluit că mama sa, care a divorţat de tatăl vedetei în 2002, este îngrijorată din cauza ei, spunându-i artistei că se poartă ciudat. “M-am născut astăzi, pentru că pot zâmbi, în sfârşit. Aşa că îţi mulţumesc că ieşi din viaţa mea şi îmi dai voie, în sfârşit, s-o trăiesc cum vreau”, mai scrie Britney în mesajul alambicat, ce-i drept, care însoţeşte postarea de pe Instagram.



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg