Bruce Springsteen: „Am căzut în depresie când am făcut 60 de ani.“

27 martie, 2017

Born to Run - e titlul celui mai longeviv hit al său, al biografiei pe care tocmai a lansat-o, dar şi motto-ul unei vieţi trăite alergând de la un concert la altul şi fugind de un trecut zbuciumat.

Cu o oră înainte de fiecare concert, îşi ia pixul şi compune lista de 30 de cântece pe care vrea să le ofere publicului în acea seară. Niciodată ordinea nu este aceeaşi. Apoi, după o recapitulare rapidă, îi dă lista asistentului său, care o printează şi o distribuie muzicienilor din band. Evident că, odată ce-a urcat pe scenă, feedback-ul venit din partea publicului dictează o nouă ordine între piesele alese, ba chiar provoacă răsturnări de situaţie, cu melodii cântate la cerere. În lumina reflectoarelor, Bruce Springsteen, acum în vârstă de 66 de ani, se dezlănţuie cu o energie incredibilă.

Cu outfitul său de rocker soft, cu jeanşi, vestă peste tricou sau cămaşă şi eşarfă la gât, aleargă pe scenă, se opreşte când şi când să împartă microfonul cu soţia lui, cântăreaţa Patti Scialfa, ori cu prietenul lui, chitaristul Steven Van Zandt, şi comunică foarte mult cu spectatorii – pe care chiar îi încurajează să-i scrie pe o foaie de la marginea scenei ce hituri vor să audă.

Felicitat de Whitney Houston pentru Oscarul primit pentru piesa Streets of Philadelphia din filmul Philadelphia (1993).

Dar fie că începe cu un intro exploziv cu "Prove It All Night", fie că-şi deschide concertul cu un solo la pian pe notele piesei "The Promise", de fiecare dată audienţa explodează la primele acorduri din "Born to Run", melodia-statement a întregii sale cariere. „Este cântecul care rămâne în centrul a tot ceea ce am compus până acum. De fiecare dată când încep să-l cânt, e monumental“, recunoaşte el în interviul acordat celor de la "Vanity Fair". Şi, deşi e nelipsit din playlistul concertelor lui, încă nu s-a plictisit de el. „Un cântec bun adună în el ani de zile, iar mesajul lui devine mai greu cu timpul. E motivul pentru care îl pot cânta cu aceeaşi convingere şi după 40 de ani de când l-am scris“, spune el despre "Born to Run", pe care l-a compus la 24 de ani, într-o căbănuţă în care locuia cu chirie în West Long Branch, New Jersey.

În 1972 a semnat contractul cu Columbia Records cu ajutorul lui John Hammond, acelaşi care îl ajutase şi pe Bob Dylan să devină celebru, cu 10 ani înainte.

Ceea ce aveam să aflăm despre acest hit este că el a izvorât într-un moment în care Bruce îşi striga libertatea pe note, când lăsase în urmă relaţia conflictuală cu tatăl său şi atmosfera grea de acasă.

În anii ’50-’60, se ştiau prea puţine despre agorafobie şi tricotilomanie (boala smulgerii părului), problemele mintale cu care se confrunta tatăl său, Douglas Springsteen, încă din tinereţe. Nediagnosticat de medici şi, deci, în lipsa oricărui tratament, boala lui a evoluat, iar accesele de furie ori, la extremă, perioadele de ignorare totală îi afectau pe toţi din familie.

Ceva mai multă înţelegere găsea la mama lui, Adele Zerilli, adevăratul stâlp al casei, care muncea pe rupte şi provenea dintr-o familie mai răsărită. Dar evoluţia lui şi a surorii lui, Virginia, părea sugrumată de felul în care trăiau la comun cu bunicii, cu unchii şi verii lor într-un ansamblu imobiliar în care funcţiona şi biserica, şi şcoala la care mergeau. Un mediu care-l clădise speriat şi introvertit şi din care doar muzica l-a salvat, aşa cum mărturiseşte în autobiografia lansată anul trecut, în toamnă, şi intitulată, cum altfel, Born to Run. O carte care i-a luat şapte ani s-o scrie, un real exerciţiu de rememorare, dar şi o terapie.

Povestea lui de viaţă este „bogată atât în anecdote şi detalii, cât şi în suferinţă şi îndoială“. E scrisă „cu demnitate“ şi descrie copilăria lui în New Jersey, parcursul lui până la apariţia în grupul E Street Band şi lupta personală. Artistul povesteşte în cartea sa despre cum a închiriat prima chitară după ce l-a văzut pe Elvis Presley cântând Hound Dog în show-ul de televiziune al lui Ed Sullivan; despre cum nu s-a gândit dacă are voce sau nu, ci pur şi simplu a compus şi a cântat; ori cum l-au influenţat compoziţiile lui Bob Dylan, Jason Donovan şi Tim Buckley; sau cum "I Want To Hold Your Hand" de la Beatles i-a dat curaj să cânte în faţa altora.

„Au fost piesele care m-au inspirat să cânt rock, să intru într-o trupă mică şi să încep să cânt prin oraş.“ Şi, pentru a se face remarcat, învăţa orice mişcare doar pentru a se putea făli la petrecerile YMCA din serile de vineri: „Înainte să învăţ să cânt la chitară am înţeles că fetelor le place să danseze, aşa că stăteam cu orele în faţa oglinzii repetând tot felul de mişcări“. Asta pentru că, spune el, trebuia să compenseze cu ceva faptul că nu era prea arătos în adolescenţă.

„Dacă mă vedeai... Eram hidos. Foloseam clamele de păr ale mamei pentru a-mi întinde părul. Aveam părul ondulat, aşa că îl întindeam până arătam ca Brian Jones. Purtam pantaloni şi pantofi negri cu cămăşi şi şosete roşii. Mi se părea cool la vremea aceea.“

Şi la 66 de ani, Bruce Springsteen adoră să-şi alerge motorul pe autostradă. Aici, făcându-şi intrarea în scenă în stilu-i caracteristic.

În paginile autobiografice, Bruce Springsteen vorbeşte şi despre pasiunea pentru maşini şi femei, despre nebuniile tinereţii, despre visurile pierdute, despre primul sărut şi căsniciile lui, amintind eşecul primului mariaj, cu Julianne Phillips (1985-1989), şi succesul celui de-al doilea, cu Patti Scialfa (1991-prezent). Apoi revine la tatăl său şi la momentul în care acesta s-a îmbolnăvit de schizofrenie, însă nu înainte de a-i fi văzut statueta de Oscar, primită în 1994 pentru "Streets of Philadelphia" de pe coloana sonoră a filmului "Philadelphia". Şi momentul de maximă sinceritate în care vorbeşte despre propriile depresii şi frica de-a nu fi moştenit boala tatălui său.

„Nu ştim parametrii bolii. Oare se poate să mă îmbolnăvesc şi eu într-atât încât să ajung ca tata? Am căzut în depresie când am făcut 60 de ani şi am dus-o aşa până la 62, am fost bine un an, apoi am alunecat iar pe panta asta între 63 şi 64 de ani. Nu e raport medical prea bun, nu?“. Cu toate acestea, publicul n-a avut timp să-i remarce slăbiciunile, pentru că Springsteen a continuat să compună şi să meargă în turnee. Apogeul a fost atins în 2012, când a lansat albumul Wrecking Ball, de pe care doar versurile piesei "This Depression" ar fi putut da de gândit.

Born to Run. O poveste despre „poezie, pericol şi întuneric“, cum o descrie el însuşi. Cartea autobiografică s-a vândut în 37.518 de copii în primul weekend de la lansare, ajungând în topul celor mai vândute 50 de cărţi din Marea Britanie.

Cuplu în viaţă şi pe scenă. De trei decenii e nedespărţit de Patti Scialfa, cea de-a doua lui soţie şi mama copiilor săi, dar şi partenera lui din E Street Band.

Norocul lui a fost tot Patti Scialfa, femeia care îi stă alături de trei decenii şi care e mama celor trei copii ai săi: Evan James (27), Jessica Rae (26) şi Sam Ryan (24). Ea şi-a dat seama că ceva nu este în regulă cu el şi l-a dus imediat la medic. „Ca să fiu sinceră, nu mi-a picat bine acel capitol din cartea lui“, recunoaşte Patti în acelaşi interviu din "Vanity Fair". „Dar aşa e Bruce, şi-a pus pe hârtie trăirile la fel cum face şi atunci când îşi scrie cântecele. "Thunder Road", "Badlands", "Darkness on the Edge of Town", "The River", "Born in the U.S.A.", "The Rising", "The Ghost of Tom Joad", "Streets of Philadelphia", toate au un miez aparte, o revoltă interioară. Şi, de multe ori, îţi poţi rezolva problemele aşternându-ţi gândurile în scris şi încercând să găseşti adevăratele cauze. Aşa că, privind din acest unghi, cred că i-a făcut bine să scrie despre depresie. Multe din compoziţiile sale provin din această exprimare a durerii.“

Evident, scrisul n-a fost decât jumătate din terapie. Medicaţia a fost un alt factor, iar rămânerea în activitate a avut un rol de-a dreptul curativ. Muzicianul – câştigător a 20 de premii Grammy şi cu 120 de milioane de album vândute în cinci decenii de carieră – spune că, pe lângă trucurile pe care le stăpâneşte pentru a ţine în frâu depresia, acceptarea sentimentelor l-a ajutat cel mai mult. „Este ceva care reprezintă o parte din viaţa mea. De obicei, este în regulă, dar, precum «câinele negru» al lui Churchill, încă mai sare şi mă muşcă de fund uneori.“

August 2016. Şi-a depăşit recordul cu privire la cel mai lung spectacol susţinut în Statele Unite, cu ocazia concertului de pe MetLife Stadium din East Rutherford, New Jersey.

În fapt, relaţia cu tatăl său, care a generat până la urmă toate aceste îndoieli şi nelinişti interioare, s-a aşezat pe un făgaş normal în 1990, când i s-a născut primul fiu, Evan, şi când Bruce s-a trezit într-o dimineaţă cu tatăl său la poartă. „Mi-a spus: «Tu ai fost mereu bun cu mine şi cu mama ta. Eu n-am prea fost bun cu tine». Şi asta a fost tot. Dar a fost tot ceea ce-mi doream să aud.“ Aşa că următorii şapte ani, până la moartea tatălui său în 1998, s-au scurs liniştit. Acum, Bruce trăieşte durerea de a-şi vedea mama de 92 de ani confruntându-se cu alt gen de boală nervoasă, Alzheimerul.

Mare admirator al lui Barack Obama, a cântat pentru ultima dată pentru primul preşedinte de culoare al SUA în cadrul unui concert privat, pe 12 ianuarie 2017.

Însă, între turneele care-l menţin în formă şi momentele tihnite de la ferma sa de cai din Colts Neck, New Jersey, unde o admiră exersând pe fiica sa, campioană la echitaţie, artistul îşi ţine mintea ocupată şi cu politica. În ultimii zece ani, a devenit foarte vocal, susţinând tabăra democraţilor şi cântând la balurile lui Barack Obama ori făcând campanie pentru Hillary Clinton. Desigur, acum este un fervent exponent al taberei anti-Trump, căruia îi impută „lipsa profundă de decenţă“. Mai mult, el îi susţine făţiş pe cei peste un milion de americani care au protestat după învestirea magnatului în funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi a mărturisit că revolta sau ironia din unele melodii au sursă de inspiraţie în modul în care şi-a făcut Trump campanie pentru Casa Albă. Unde mai pui că un alt hit al său, Born in the U.S.A., a devenit „imnul“ protestelor urmaşilor imigranţilor pe care Trump vrea să-i dea afară din ţară.

Fiica sa, Jessica Rae, concurează în competiţii hipice.

Interesant este şi că aproape 22% dintre americani şi-ar dori ca rockerul să compuna un nou imn naţional al Statelor Unite, în locul actualului Star-Spangled Banner (oficial din 1931), aşa cum arată un sondaj online realizat pentru emisiunea "60 Minutes" a postului CBS şi revista "Vanity Fair". Până atunci, însă, imnul oficial al concertelor lui Bruce Springsteen rămâne "Born to Run", cu acel unic sound de heartland rock inspirat de oraşul natal New Jersey.