Camilla nu va primi doar coroana reginei-mame Elisabeta. Ducesa poartă şi inelul cu diamante care i-a aparţinut bunicii lui Charles

Actualizat:

Nu mai este nicio noutate faptul că soţia lui Charles, Camilla, a primit dreptul de a fi numită regină-consoartă.

Ce nu ştiau mulţi este că ducesa poartă, deja, o bijuterie demnă de o regină. Mai exact, o bijuterie care i-a aparţinut unei regine. În 2005, atunci când Prinţul Charles i-a cerut mâna marii lui iubiri, a făcut-o cu un inel cu importante conexiuni regale, cu un diamant mare, central, flancat de altele mai mici.

Ei bine, inelul i-a aparţinut bunicii lui Charles, Regina-mamă Elisabeta, de care prinţul a fost foarte apropiat, cu atât mai mult cu cât mama lui, Elisabeta a II-a, a fost mai mereu absentă în copilăria prinţului.

Bunica lui Charles a murit cu doar trei ani înainte de logodna lui Charles cu Camilla, în 2002, la incredibila vârstă de 101 ani. Inelul cu diamante imense, încrustate în platină, a fost văzut în repetate rânduri pe mâna bunicii lui Charles, iar faptul că acesta a ales bijuteria pentru a o cere de soţie pe Camilla arată că bunica lui a ajuns să fie de acord cu alegerea lui Charles.

Bijutierii susţin că acesta este unul dintre cele mai mari şi valoroase inele de logodnă purtate de femeile din familia regală britanică. Inelul a fost creat în anul 1930 şi face parte din colecţia de bijuterii a familiei reginei-mame, fiind evaluat în trecut la doar 100.000 de lire sterline.

Astăzi, valoarea bijuteriei este, bineînţeles, cu mult mai mare.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Edward al VII lea și Regina Alexandra  profimedia 0166621141 jpg
Regele Alfonso și Regina Victoria Eugenia de Battenberg, 1910   profimedia 0138140523 jpg
Harry și Meghan, profimedia 1100544965 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (1) jpg
Meghan Markle  Profimedia jpg
William și Harry, GettyImages (2) jpg
Ceremonie istorică în Thailanda   Casa Regală thailandeză jpg
Regele Charles, Prințesa Anne, Prințul William, Andrew Mountbatten Windsor, Prințul Edward   GettyImages 1243370030 jpg
FotoJet Lola jpg
ceremonie în onoarea Împărătesei Wu Zetian  profimedia 0720868648 jpg
Prințesa Elisabeta si Prințesa Margaret  foto   profimedia 0961147713 jpg
Prințesa Charlotte FOTO Profimedia
Un doliu scurt pentru Regina Sonja   Profimedia jpg
2 maha vajiralongkorn regele thailandei 1 jpg jpeg
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank la nunta lor   Instagram jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințesa Leonor cu tatăl ei, Regele Spaniei, Profimedia (2) jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein al Iordaniei, Getty (1) jpg