Când se mărită Ana Baniciu: "Vrem o nuntă fără teste COVID, fără Poliţie"

12 noiembrie, 2021
5 baniciu1 jpg jpeg

Şi-a găsit alesul, iar acum vrea să îi jure iubire veşnică. Pandemia o împiedică însă pe Ana Baniciu să facă marele pas.

Artista visează la o nuntă fără teste covid.

„Va urma şi nunta, dar nu în viitorul apropiat, pentru că vrem să avem o nuntă frumoasă, cu apropiaţii şi cu oamenii pe care îi cunoaştem şi care ne-au fost alături, în general. Iar asta n-ar fi posibil acum, în perioada asta. Vrem să avem o nuntă relaxată, fără teste COVID, fără Poliţie, dacă se poate. Aşadar, în momentul în care se va termina şi această pandemie, sperăm cât mai repede, veţi primi şi invitaţia la nunta noastră.”, a mărturisit Ana Baniciu pentru Fanatik.ro.

Artista a primit şi aprobarea părinţilor.

”Edi este primul bărbat pe care eu l-am prezentat părinţilor mei. Chiar dacă am mai avut relaţii, am considerat că relaţiile acelea erau trecătoare, nu am vrut să îi dezamăgesc, prezentându-le nişte oameni cu care eram convinsă că nu se va transforma în ceva serios. Tata mă întreba de ceva vreme când îi prezint pe cineva, dar i-am spus că va veni momentul şi că îi voi prezenta un băiat care merită.” a mai spus cântăreaţa.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg