Când vor veni pe lume gemenii Prinţesei Charlene de Monaco?

10 octombrie, 2014

Este oficial! Prinţesa Charlene de Monaco este însărcinată cu gemeni, iar această informaţie vine, de data asta, din sursă sigură. "Prinţul şi prinţesa de Monaco sunt fericiţi să confirme faptul că vor deveni părinţii unor gemeni, care se vor naşte

Este oficial! Prinţesa Charlene de Monaco este însărcinată cu gemeni, iar această informaţie vine, de data asta, din sursă sigură. "Prinţul şi prinţesa de Monaco sunt fericiţi să confirme faptul că vor deveni părinţii unor gemeni, care se vor naşte la sfârşitul anului", a confirmat, ieri, palatul princiar din Monaco zvonurile care au apărut săptămâna aceasta, legate de sarcina Prinţesei Charlene.

Iată că, după 3 ani de aşteptare şi speculaţii că mariajul lui Albert şi-al lui Charlene se clatină din această cauză, Prinţesa Charlene va aduce pe lume nu un moştenitor, ci doi! Membrii familiei regale europene sunt în culmea fericirii după ce-au aflat că perechea va avea gemeni “Mă simt pur şi simplu minunat!”, ar fi declarat chiar fosta campioană olimpică la înot, în vârstă de 36 de ani, pentru publicaţia Hello.

Gemenii vor fi primii lor copii. Albert mai are doi urmaşi, din rela­ţii anterioare acestui mariaj: o fată de 22 ani, Jazmin Grace Grimaldi, a cărei mamă este Tamara Rotolo, o chelneriţă din Statele Unite, şi un băiat de 11 ani, Alexandre Coste, născut în urma unei legături amoroase cu Nicole Coste, o fostă însoţitoare de bord togoleză.

Cuplul de viitori părinţi s-a cunoscut în 2000, dar abia după 11 ani s-a căsătorit. De-a lungul timpului, au existat speculaţii că Albert (56) nu este în stare să ofere un moştenitor la tron şi a fost adeseori ţinta tabloidelor, dat fiind trecutul său bogat în cuceriri amoroase.

Întrebarea rămâne, însă, cine va moşteni tronul, dacă cei doi copii vor fi de aceeaşi vârstă?



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png