Care a fost cauza morţii Cristinei Ţopescu. Jurnalista a fost găsită fără suflare, în seara de 12 ianuarie

16 ianuarie, 2020
3 cristina topescu cauza mortii jpg jpeg

Jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită fără suflare, în propria casă, în seara de 12 ianuarie. Medicii legişti au explicat acum cauza decesului. 

Toţi s-au întrebat care este cauza morţii Cristinei Ţopescu, mai ales că aceasta nici nu împlinise 60 de ani, iar prietenii nu ştiau ca jurnalista să aibă probleme grave de sănătate. Medicii legişti de la Serviciul de Medicină Legală Ilfov au efectuat necropsia inimii Cristinei Ţopescu şi au descoperit că aceasta avea inima mai grasă decât normal, fapt care ar fi putut conduce la tulburări cardiace şi chiar la producerea unui infarct, notează Libertatea. 

„Necropsia pe cord a evidenţiat o inimă ceva mai grasă decât este normal să fie. Grăsimea depusă între muşchii inimii ar fi putut conduce la tulburări cardiace şi chiar la producerea unui infarct miocardic. Au fost recoltate probe de laborator pentru examenul microscopic, care, sperăm, să ne dea mai multe răspunsuri în ceea ce priveşte cauza morţii ei, despre care credem că a fost un infarct”, au explicat surse medicale pentru aceeaşi sursă. 

Sicriul cu trupul Cristinei Ţopescu a fost depus miercuri, la ora 14,00, la capela Cimitirului Şerban Vodă (Bellu).

Conform unui comunicat al TVR, ceremonia de incinerare are loc joi, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

Magda Vasiliu, despre prietenii falşi ai Cristinei Ţopescu: În realitate suntem singuri. Fiecare cu viaţa lui

A luptat cu sistemul şi a reuşit să îşi ducă fiul în Italia, unde a primit tratamentul potrivit pentru afecţiunea cu care se fusese diagnosticat: cancer. De atunci au trecut câţiva ani, multe momente de disperare, de neputinţă. Magda Vasiliu şi-a susţinut fiul şi pentru recuperarea lui a ales să nu se mai întoarcă în România.

Fosta ştiristă povesteşte acum despre momentele în care s-a simţit mai singură ca niciodată şi despre cei care vorbesc despre Cristina, deşi în realitate nu o plăceau. “Când, după 4 luni de tăcere pe facebook (luni în care nimeni nu m-a întrebat ce fac) am povestit despre boala lui Vlad, a urmat o perioadă în care zilnic primeam zeci de telefoane de la colegii din presă. Eram solicitată pentru intervenţii în emisiuni, mi se cereau declaraţii etc. Apoi, când subiectul s- a învechit, nu m-a mai căutat nimeni, în afară de câteva persoane. Degetele de la ambele mâini mi-ajung pentru a număra persoanele rămase alături. Dintre toţi politicienii şi personalitatile publice, singurul care mi-a vorbit ca om, nu ca oficial, a fost prim ministrul de atunci, Mihai Tudose. Nu simpatizez cu niciun partid, nu vreau să fac osanale nimanui. Apoi, au fost alături de mine prietenele de o viaţă, câteva colege şi, cam atât. Prieteniile virtuale ne dau senzaţia că suntem importanţi pentru alţii, că altora chiar le pasa de noi...Noi ne liniştim constiinţa şi avem senzaţia că facem ceva dacă avem o reacţie la postările "prietenilor" virtuali şi invers. În realitate suntem singuri. Fiecare cu viaţa lui. Iar excesul asta de socializare virtuală ne-a transformat în nişte solitari inadaptaţi, în nişte automultumiţi blazaţi, fericiţi că o poză retuşată (sau nu) ne-a adus nu ştiu câte like uri. Cât despre dispariţia prematură a Cristinei Ţopescu nu pot spune decât că o regret. Nu am fost atât de apropiate încat să îmi permit să vorbesc despre ea în aceste momente. În plus, văd atâta ipocrizie, atâtea regrete exprimate peste tot de la persoane care în realitate ştiu că nu o plăceau, încât mi-e silă", spune Magda Vasiliu.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg