Care este legătura dintre Camilla, soţia lui Charles, şi fosta amantă a Regelui Edward al VII-lea?

Actualizat:
1 alice keppel profimedia 0265191440 1 jpg jpeg

Legătura dintre Camilla, soţia Prinţul Charles, şi familia regală britanică este mai veche decât ar crede unii.

Şi nu ne referim le legătura amoroasă dintre cei doi soţi, ci de una de familie, care o are în centru pe Alice Keppel, faimoasa amantă a Regelui Edward al VII-lea, fiul cel mare al Reginei Victoria.

Alice Keppel a fost o mondenă cunoscută a începutului de secol 20, născută în 1868 într-o familie din înalta societate londoneză. Frumoasa Alice s-a măritat cu ofiţerul George Keppel, unul care-ar fi ştiut de aventurile extramaritale ale soţiei sale şi care n-a avut nimic împotriva acestora, atât timp cât Alice se întoarce în patul conjugal.

Alice i-a atras atenţia chiar şi moştenitorului tronului Angliei, cei doi începând o legătură amoroasă înainte ca Edward să acceadă la tron, deşi acesta era căsătorit cu Prinţesa Alexandra a Danemarcei. Relaţia lor a durat până la moartea acestuia, în anul 1910. Se spune că Alice a fost devastată de moartea lui Edward, iar ea şi soţul ei au părăsit Anglia la sfârşitul acelui an, stabilindu-se în Italia.

Alice a murit în 1947, la vârsta de 79 de ani. Ei bine, această Alice este străbunica Camillei, o altă amantă faimoasă a unui prinţ moştenitor. Nepoata lui Alice, Rosalind Cubitt, s-a măritat în 1946 cu ofiţerul Bruce Shand, iar Camilla, prima lor născută, a venit pe lume în 1947, anul în care a murit străbunica ei.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Un doliu scurt pentru Regina Sonja   Profimedia jpg
2 maha vajiralongkorn regele thailandei 1 jpg jpeg
Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank la nunta lor   Instagram jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințesa Leonor cu tatăl ei, Regele Spaniei, Profimedia (2) jpg
Prințesa Rajwa și Prințul Hussein al Iordaniei, Getty (1) jpg
Noua generație de prințese iordaniene   Profimedia, Casa Regală hașemită jpg
Kate Middleton și Prințul William în Iordania, Profimedia jpg
Ninon de Lenclos  profimedia 0986681013 jpg
Regina Letizia și fiicele Leonor și Sofia profimedia 1142586172 jpg
Ben Duncan, prietenul din facultate al Prințului William - Profimedia, Getty Images
Charles și Camilla, GettyImages 52609456 jpg
Kate Middleton Prințul William GettyImages 2298745520 jpg
Meghan Markle cu Archie și Lilibet în Cotswolds   Instagram jpg
Harry și William în uniforme, GettyImages jpg
Prințesa Charlotte, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Regele Juan Carlos și amanta lui, Corinna Larsen   Profimedia, Getty Images jpg
Diane de Poitiers  foto   Profimedia prelucrata cu AI png