Carmen Brumă, intervenţie la nivelul feţei: "Abia aştept să vă arăt rezultatele"

Actualizat:
1 carmen9 jpg jpeg

Arată ca o adolescentă, deşi nu are intervenţii estetice, iar singurul ei aliat e sportul. Acum, Carmen Brumă a recurs la o schimbare. Vedeta a optat pentru o procedură nechirurgicală la nivelul feţei.

„Pentru cei care nu au prins subiectul, mi-am făcut o procedură nechirurgicală, estetică, pentru îmbunătăţirea laxităţii tegumentare. Sunt foarte bine. Mă recuperez foarte repede. Abia aştept să vă pot arăta fără filtru rezultatele, când o să-mi cadă cojiţele, pentru că în acest moment am un soi de cojiţe pe care trebuie să le las să cadă în mod natural”, a spus Brumă pe o reţea de socializare.

Carmen face minuni şi reuşeşte să obţină rezultate spectaculoase cu regimul de viaţă pe care îl recomandă. De curând, Bogdan Boantă i-a recunoscut meritele după ce a reuşit să scape de 10 kilograme.

„În regimul ăsta mi-a plăcut că am avut trei mese principale şi două gustări. Nu le-am avut pe oră, că la noi e un pic ciudat, cu programul,dar am încercat pe cât posibil să respect. N-am mâncat carbohidraţi. Aveam voie o dată pe săptămână paste integrale r cu roşii. Pizza nu aveam voie. Pofta a rămas, cu toate că am slăbit şi am ţinut regim. Acum am terminat cele 8 săptămâni. O să ţin în continuare cont. Mi-ar plăcea să mai slăbesc vreun kilogram, dar apoi să pun masă musculară, să merg la sală, că zici că sunt ca un pui”, a spus Bogdan Boantă la Antena Stars.



Recente pe Ok! Magazine

Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg