Carmen Grebenişan are coronavirus. Şi iubitul ei a fost testat pozitiv: "De dimineaţă ne-am trezit cu simptome mai ciudăţele"

2 noiembrie, 2020
6 carmen grebenisan coronavirus 4 jpg jpeg

Din păcate, şi eu au fost testaţi pozitiv. Carmen Grebenişan şi iubitul au coronavirus! Cei doi se află acum în izolare la domiciliu, nu în spital!

Carmen Grebenişan şi Alex, iubitul ei, au avut câteva simptome şi au decis să facă testul pentru coronavirus. 

„De dimineaţă ne-am trezit cu nişte simptome mai ciudăţele aşa că mergem să ne facem testul de COVID-19. (…) Nu ştim sigur dacă este asta, dar, mă rog, simptomele sunt diverse. Pe mine mă doare capul foarte tare şi mă ustură pielea corpului ca şi cum urmează să am temperatură. Recunosc momentul ăsta. Momentan nu am temperatură. Alex are o temperatură mai ridicată decât a mea, dar nu poate fi considerată temperatură. Pe el îl dor toate. Nu se simte prea bine. Acum să vedem. Poate este şi gândul ăsta că noul coronavirus este peste tot şi s-ar putea să-l ai. Poate ni se pare. Oricum ar fi, cel mai importat este să vă faceţi testul cât mai repede dacă aveţi şi minimum de simptome”, a declarat Carmen pe reţelele de socializare, înainte de a face testul.

5 carmen grebenisan coronavirus 1 jpg jpeg

Ulterior, ea a făcut anunţul, amândoi sunt infectaţi. 

,,Noi suntem pozitivi. Am aflat asta miercuri şi suntem destul de norocoşi că nu avem simptome mai deloc, sau cel puţin nu puternice. Două zile ne-a durut capul. Nu ne curge nasul, nu tuşim, mă rog, eu nu tuşesc, Alex tuşeşte de obicei! Suntem printre cei norocoşi, avem nişte simptome minore. Am avut un discomfort la nivelul pielii. Temperatura am avut 36,2. Eu am mereu temperatura corpului destul de scăzută.”, a mai declarat Carmen Grebenişan pe Instagram.

Ce simptome au cei doi

Carmen Grebenişan a dezvăluit în mediul online că şi-a pierdut mirosul.

„Update, mi-am pierdut mirosul cu nara dreaptă. Da, nara dreaptă nu mai funcţionează, doar stânga, asta e ciudat! Dar îmi doresc să nu se agraveze prea mult, nu ştiu, eu sunt, de obicei, agitată de fel, sunt foarte pozitivă, fac mişto de orice, fac caterincă. Oricum n-am cum să schimb situaţia asta, nu? Vedem ce o fi!”, a adăugat vedeta recent.

După cele 14 zile, cei doi vor repeta testul, iar, dacă rezultatul este negativ, vor reveni la activităţile lor obişnuite.

Carmen Grebenişan se iubeşte de câteva luni cu un tânăr de 24 de ani, farmacist de profesie, pe nume Alexandru Militaru. Cei doi s-au logodit şi urmează să se mute la casa lor curând. 

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg