Cât s-a transformat băiatul Romaniţei Iovan! Albert are la 14 ani alura unui manechin

5 octombrie, 2020
1 roma3 jpg jpeg

Şi-a pierdut tatăl când avea doar nouă ani. Ar fi avut multe momente de petrecut împreună, dar timpul a fost prea scurt şi clipa despărţirii a venit prea repede. I-a fost greu să accepte, dar a învăţat să trăiască cu amintirea pilotului Adrian Iovan în suflet. Şi-a găsit alinarea în munţi, a păşit în locurile în care  tatăl său a zburat pentru ultima oară. El şi Romaniţa şi-au construit o lume a lor, iar timpul nu a curs în zadar.

Albert a împlinit zilele trecute 14 ani. E un adolescent, dar are maturitatea unui adult. Şi, asemenea mamei sale, o frumuseţe greu de trecut cu vederea.  I-a moştenit multe dintre trăsături,  are o statură impunătoare, aşa că i-ar putea lua oricând locul pe podiumul de defilare.

„L-am crescut independent, adică mi-am dorit să îi dau libertatea de mic. L-am trimis în prima tabără la trei ani şi zece luni. Era cel mai mic de acolo tabără. Şi a repetat figura ani la rând. Deci în fiecare an pleacă în cel puţin o tabără. Am dorit ca în momentul în care a crescut mai mare şi am putut să am discuţii serioase cu el, orice ar vrea să facă sau orice gând are să mi-l comunice. Nu l-am bătut niciodată.”, povestea Romaniţa Iovan.



Recente pe Ok! Magazine

Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg