Interviu

Cătălin Botezatu: „Aş vrea ca presa să nu mai scrie despre mine!“

Cătălin Botezatu: „Aş vrea ca presa să nu mai scrie despre mine!“

O discuţie cu el e întotdeauna fascinantă. E ca un meci de tenis. Îţi serveşte replici care te provoacă şi, în acelaşi timp, îşi manevrează perfect imaginea.

Recunoaşte el însuşi că are o viaţă personală la care, în realitate, presa n-are acces. Vorba lui Garcia Ma­rquez: „Toţi oamenii au trei vieţi: una publică, una privată şi una se­cretă“. Cătălin ştie că însăşi recunoaşterea acestui fapt incită. E conştient de fiecare mişcare mediatică a sa. Chiar dacă poveştile cu care a ales să iasă în faţă în ultimii ani i-au acoperit imaginea lui de bază: cea de fashion designer.

Ai o imagine atât de puternic colorată în showbiz, încât lumea nu se mai întreabă ce mai faci în modă...

Cătălin Botezatu Da, să ştii că ăsta e un complex şi sufăr foarte tare din cauza asta. De cele mai multe ori, deşi fac foarte multe în acest domeniu, pe oa­meni îi interesează cancanurile...

Dar chiar tu le-ai servit asta. Chiar tu ai creat un „monstru mediatic“, pe Bianca Drăguşanu...

Da, dar n-a fost cu intenţie şi nu e nici cu intenţie ca lumea să-şi dorească să afle mai mult cancan, în defavoarea aspectelor profesionale. Bineînţeles că în ultima vreme am încercat să echilibrez balanţa, detaşându-mă de personaje de genul ăsta, imple­mentând acţiunile mele pe fashion. Cum spuneam, sufeream la un moment dat că sunt doar prin tablo­ide. Dar până la urmă, văzând că apar în reviste de specialitate de peste hotare, m-am resemnat. Când spun asta, mă refer la faptul că, de exemplu, când merg de două ori pe an la New York Fashion Week, zeci de ziare, de publicaţii, de televiziuni vorbesc doar de omul de fashion şi nu de cancan, pentru că nu cunosc cancanul... Am mers la tot felul de Săp­tămâni ale Modei, la care am luat premii, de câteva ori marele premiu. Am spus o dată, de două ori, pe urmă a devenit normal, nu m-am mai lăudat. Sau puţini oameni ştiu că eu o îmbrac, de ani şi ani de zile, pe Angela Gheorghiu, care e o divă la nivel glo­bal. Şi această femeie a cântat cu rochiile Cătălin Bo­tezatu în faţa a numeroase personalităţi. Michelle Obama şi Meryl Streep i-au apreciat rochia. Nu mă laud cu clienţii mei din România sau de talie inter­naţională.

Spui că n-a fost cu intenţie crearea anumitor poveşti, dar ştii foarte bine ce şi cât îţi adaugă la imagine aceste controverse...

Sigur că da. Eu am acceptat de mult că a fi contro­versat şi a fi destul de flexibil cu jurnaliştii îţi dă un plus. Am înţeles că presa are un job şi trebuie să le dai câte puţin, dar am fost uneori supărat pe ei când au depăşit acea limită. Dar presa te ridică, presa te coboară, tocmai de aceea am foarte mulţi prieteni din domeniu...

E şi mult fum în jurul tău. Ştii să manipulezi presa şi cred că adevăratele lucruri care se petrec în viaţa ta nu ajung în ziare...

Corect. Şi asta e o artă! Ceea ce se petrece dincolo de aceşti vălătuci de fum din jurul meu nu trebuie să facă obiectul vreunui articol de presă, e problema mea. Şi nu e o manipulare negativă, e una pozitivă... Eu am încercat să fiu prieten cu presa, să mă mulez pe subiectele care fac rating sau cresc tirajul, por­nind de la anumite adevăruri din viaţa mea.

În momentul de faţă eşti singur?

Da şi nu.

Asta presupune o relaţie la început?

O relaţie comodă.

În ţară sau peste hotare?

Peste hotare.

Cred că e foarte comod pentru tine să ai o relaţie peste hotare...

Ştii de ce? Pentru că nu eşti controlat niciodată, nu eşti expus nici tu, nici ea, nu trebuie să dai prea multă socoteală. Da, e cel mai comod, mai ales când nu intenţionez să-mi întemeiez o familie.

Tu ai creat şi cultivat anumite poveşti în jurul tău, cum a fost Bianca, şi pentru că te urmăresc în continuare comentariile despre bisexualitate/ homosexualitate...

Nu, n-am avut nevoie de asta. Până să ajung la Bianca, deja înţelesesem cum stau lucrurile, îmi dădusem seama că nu am de ce să sufăr din cauza acestor bârfe. Iar pe Bianca aş putea spune că nu am creat-o că aşa am vrut eu. Nu mă gândeam că o să rămân cu ea şi că o să ajungă ce-a ajuns. La înce­put, pe mine m-au durut foarte tare bârfele de care spui, pentru că oamenii încercau să-mi anihileze o mare parte din viaţa mea în care nu s-a vorbit deloc despre asta... Până la vreo 30 şi ceva de ani, nu au existat bârfe de genul ăsta. Şi m-am întrebat de ce atâta răutate. Apoi mă dureau foarte tare pentru că mă gândeam la cine suferă mai mult: mama mea. După care toate astea s-au spulberat, pentru că mi-am dat seama că am o mamă foarte inteligentă, care îşi cunoaşte copilul foarte bine. Iar eu mamei mele i-am prezentat toate iubitele...

Ei i le-ai prezentat, presei nu. Pe cele reale... De-aici vine controversa asta.

Păi da, dar oare conta?!

Păi pare că o parte dintre ele nici n-au existat. S-a creat aşa, un fel de legendă a lui Botezatu: iubita din străinătate, pe care nimeni n-o vede.

Ştii ce se întâmplă? Pe vremea aceea – şi de-asta îţi spun, mi se anihilează o mare perioadă din viaţă – Dana, cea mai reprezentativă, emblematică, cea care şi-a pus amprenta pe mine, n-aveam cui să o prezint, pentru că atunci erau două ziare şi alea nu se ocupau cu cancanuri. Deci n-avea cum să apară Dana în presă. A, dacă te uiţi în revistele de modă, mă vei vedea în toate pozele cu Dana. Dacă vei în­treba orice manechin sau manechină, de la Roma­niţa la Janina Ştefan Sârbu, îţi vor spune de iubirea nebună dintre mine şi Dana. Pentru că ea a fost în stare să divorţeze de soţul ei pentru mine. Am stat şapte ani împreună şi a fost o demenţă...

Bine, tu nici nu cauţi iubirea uşoară. Tu trebuie să te complici.

Da, m-am complicat întotdeauna cu nevestele al­tora. (râde) Alt exemplu, Vanda Vlasov... Pe-atunci, abia începuse o chestie uşoară, la VIP, cu paparazzi. Pe urmă, în momentul în care a început perioada adevărată cu paparazzi, normal că au fost tot felul de bârfe.

Îmi amintesc că cel mai recent când ai fost în revista OK! ai fost cu acea exclusivitate cu Andrei, fiul tău. Uite altă bombă de presă pe care ai dat-o şi care a rămas undeva...

...în coadă de peşte, da. Vorbesc cu el, deşi am avut probleme de comunicare. Viaţa lui a început ca a unui jucător de fotbal, pentru că era îndrumat de tatăl său să facă asta, celălalt om important din viaţa lui. Apoi, văzându-se brusc într-o altă postură, a considerat dintr-odată că totul i se cuvine, a uitat poziţia pe care a avut-o. E un lucru pe care eu nu mi l-am dorit. Am urât tot timpul băieţii de Dorobanţi. Cu atât mai mult nu mi-aş fi dorit să promovez un astfel de băiat, care să nu muncească. Şi m-am su­părat pe el... L-am întrebat: „Ce vrei să faci?“, fiindcă se lăsase de sport. I-am spus: „Uite, lucrează la un magazin de-al meu.“ Şi ştii care a fost răspunsul lui? „Păi, cum adică, băiatul lui Botezatu să lucreze într-un magazin?!“. Şi-atunci mi-am dat seama că el nu e pregătit pentru viaţa asta. Am avut câteva discuţii cu mama lui, nu ştiu dacă suntem pe aceeaşi frec­venţă. Şi de atunci am considerat că el trebuie să meargă pe drumul ăsta singur şi dacă e să fie ceva, oricum la un final de-al meu, el va avea de beneficiat. Dar recent, Andrei a avut o prezentare de modă.

N-am fost în ţară. N-am văzut colecţia şi nu m-am implicat. Oricum, îl las să facă totul pe picioarele lui, să se lovească cu capul de pragul de sus. Pentru că şi eu am făcut la fel. Nici mie nu mi-a netezit nimeni drumul.

Spune-mi despre relaţia pe care spui că o ai acum. E o femme fatale?

E o femme fatale, e o femme care mă scoate din sărite uneori. (râde)

E româncă?

Jumătate. E funny să vorbeşti pe WhatsApp, să trimiţi poze, să faci orice cu ea pe telefon, inclusiv să te cerţi, pentru ca apoi, când te întâlneşti, să iasă cu scântei şi la propriu, şi la figurat. E frumos.

Ai primit de la o femeie vreun cadou scump?

Nu. Am primit de la un bărbat. Bunul meu prie­ten şi asociat, Joshua Castellano, e singurul bărbat care mi-a făcut cadouri scumpe şi asta datorită fap­tului că lucrăm împreună. În rest, femeile aşteaptă cadouri de la mine.

Şi tu le faci?

Dacă stau să mă gândesc, dacă iubesc pe cineva, pot face orice cadou, de la o floare până la un apar­tament, o casă, o maşină...

Şi ai făcut vreodată cadou un apartament?

Da, banii trebuie să circule. (râde) Dar astea sunt excepţii, am făcut astfel de cadouri doar femeilor din viaţa mea care au meritat. Şi le-am făcut pen­tru că o femeie care îţi stă alături devine o emble­mă. Consider că în femeia de lângă tine trebuie investit, ca ea să nu se simtă niciodată inferioară. Eşti dependent de presă?

Nu, îmi doresc să nu se mai scrie de mine.

Nu ştiu cine va crede ceea ce tocmai ai spus.

Întreabă-i pe colegii tăi cui i-am cerut eu să scrie ceva despre mine. Eu nu mai am nevoie de aşa ceva. Aş putea trăi fără presă. Dacă mâine cineva ar da embargou, i-aş face un mare cadou!

Foto: mihai stetcu