Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu, gimnaştii de aur 30+ ai României! FOTO&VIDEO

24 aprilie, 2017
Catalina Ponor Marian Dragulescu gimnastii de aur 2 jpeg

Imnul României a răsunat din nou la Campionatele Europene pentru cei doi veterani ai gimnasticii româneşti, care au întrecut-o la performanţe chiar şi pe Nadia Comăneci.

image

Weekendul trecut, Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu au făcut-o mândră pe Nadia Comăneci, care a revenit după 40 de ani la Cluj, la Campionatele Europene individuale.

Cătălina Ponor a câştigat pentru a 5-a oară aurul european la bârnă, fiind lider absolut din acest punct de vedere. Tot ea deţinea până acum şi recordul de 4 medalii.

"Este o medalie foarte importantă pentru mine şi o medalie care va intra între medaliile de vârf ale mele. Şi, în primul rând, mă bucur că am concurat în faţa românilor, chiar dacă au fost mici probleme de sănătate. Mă bucur că am reuşit să mă adun, că am avut nişte emoţii constructive şi că am reuşit să-mi fac integralul exact aşa cum ştiu", a declarat la final Cătălina Ponor.

Ponor a devenit cea mai medaliată gimnastă din România la Campionatele Europene. Cu titlul cucerit la Cluj, în finala la bârnă, ea a ajuns la 13 medalii şi a întrecut-o chiar şi pe Nadia.

”Sincer să fiu, nici nu ştiam că am depăşit-o pe Nadia, pentru că nu am stat să număr medaliile, pentru mine a fost important să am rezultatul pe care mi l-am dorit. Am încercat din tot sufletul să mă adun, să trec peste durerile pe care le am, să pot să-mi fac integrala aşa cum ştiu eu”, a declarat sportiva care va împlini 30 de ani pe 20 august.

Marian Drăgulescu a câştigat aurul la Europene şi a depăşit-o pe Nadia la numărul de titluri continentale, cu medalia de aur câştigată la sol, la care se adaugă argintul la sărituri. Gimnastul, care va împlini 37 de ani în 18 decembrie, şi-a trecut până acum în palmares 10 titluri europene – trei la sol (CE din 2000, 2004 şi 2005, 2017), trei la sărituri (2002, 2004, 2006), două cu echipa (2002, 2004) şi unul la individual-compus (2004).

„E un vis împlinit. Am avut o dorinţă: să mi se cânte imnul la aceste Campionate Europene şi mă bucur că s-a împlinit. E cea mai importantă medalie pentru mine, e acasă, în faţa a 7.000 de români. E a 10-a pentru mine. A fost super, m-am simţit extraordinar şi am prins o zi bună. Am avut emoţii, mă gândeam că asta va fi cea mai importantă medalie a mea şi îmi doream atât de mult să o câştig acasă. Atât timp cât sunt sănătos, găsesc plăcerea de a face gimnastică şi motivaţie, iar atunci voi continua să fac gimnastică”, a declarat Marian Drăgulescu, după ceremonia de premiere.

El spune că va continua cu marea performanţă, următorul pas fiind Campionatele Mondiale din Canada: „Mă gândesc la următorul campionat important de anul ăsta, Mondialale din Canada. Am avut ceva probleme cu spatele în ultima perioadă şi de câte ori încercam să sar noua săritură Drăgulescu, îmi trebuiau vreo 4-5 zile să nu mai fac antrenament, voi găsi o soluţie. Acum, am ales ca strategie să merg pe execuţie, cât mai corect, şi a ieşit. Sunt foarte fericit pentru ce a ieşit astăzi, iar mâine voi lupta din nou pentru medalie la sărituri”, a mai spus gimnastul român

Dar pe cât ne bucurăm de performanţa veteranilor din gimnastica românească, pe atât ne întristăm că, dintre sportivii tineri, niciunul nu a reuşit să se remarce la nivel înalt. Doar Larisa Iordache a reuşit să urce pe podium, obţinând medalia de bronz în finala de la bârnă.



Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg