Câte operaţii estetice a suferit fiica lui Kurt Cobain până la 25 de ani?

4 ianuarie, 2018
Untitled collage (1) jpeg

Fiica celebrului cântăreţ, membru al trupei Nirvana, şi a nonconformistei soliste de grunge, punk şi rock, Courtney Love, a suferit încă din adolescenţă câteva schimbări fizice de invidiat. Urmând modelul părinţilor, nici viaţa ei nu a fost lipsită de încercări, trecând deja printr-un divorţ până la vârsta de de 25 de ani. Şi chiar dacă a încercat să calce pe urmele părinţilor şi în plan profesional, cariera sa muzicală a eşuat lamentabil.

Courtney Love şi fiica ei, Frances Bean Cobain

Controversele stârnite de Frances Bean Cobain nu sunt legate, însă, nici de cariera sa muzicală, nici de cea de model, la ale căror uşi bate. Ea este în atenţia publicului de ceva vreme datorită multiplelor intervenţii chirurgicale suferite în zona feţei.

image

Dacă analizăm fotografiile ei de la 18 ani şi cele de acum, vom ajunge cu uşurinţă la concluzia că a avut de-a face cu un chirurg plastician foarte bun. Rinoplastie, implant în pomeţi, botox şi injecţii cu acid hialuronic în buze pentru augmentare. La finalul lui 2017, aceasta a considerar că are nevoie şi de. augmetare a sânilor, apelând la implanturi cu silicon de ultimă generaţie.

image

Este evident că aspectul fizic a frustrat-o încă din adolescenţă, mai ales că este fiica a două sex simboluri ale anilor 90. În prezent ea visează la o carieră de model, o urmează pe mama ei la prezentările de red carpet, a făcut câteva pictoriale de fashion. O dietă riguroasă şi câteva vizite la bisturiu s-ar putea să o transforme şi pe ea într-unul dintre copiii celebri şi doriţi de paginile revistelor cu renume în lumea modei internaţionale.

Foto: Hepta, Getty Images, Pinterest



Recente pe Ok! Magazine

5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg