Cazul halucinant al prinţesei saudite Basma bint Saud, închisă fără vreo acuzaţie timp de aproape trei ani

Actualizat:
1 printesa saudita basma bint saud eliberata din inchisoare 11 jpg jpeg

Mezina fostului rege Saud bin Abdul Aziz este doar încă o victimă a actualei puteri de la Riad.

De trei ani încoace, prinţesa Basma bint Saud a cerut îndurare celor care au aruncat-o în temniţă fără a-i spune motivul pentru care a fost luată cu forţa de pe aeroport, în martie 2019, înainte să se îmbarce la bordul unui avion cu destinaţia Elveţia, unde trebuia să urmeze un tratament medical.

În toate scrisorile sale trimise către Regele Salman şi către fiul acestuia, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, ea insista că nu a făcut nimic rău şi că sănătatea sa se deteriorează pe zi ce trece. Răspunsul a venit târziu, prin eliberarea sa, zilele trecute.

Potrivit BBC.com, o organizaţie pentru drepturile omului în Arabia Saudită notează că, atât ea, cât şi fiica sa, Suhoud, au fost închise fără a primi vreo acuzaţie ori sentinţă. Totodată, de-a lungul acestor aproape 3 ani, Basma nu a primit niciun fel de îngrijire medicală, deşi starea sănătăţii sale era precară.

Cel mai probabil, Basma bint Saud, cea mai mică fiică a fostului rege Saud bin Abdul Aziz, care a condus ţara între 1953 şi 1964, a fost considerată un element deranjant, mai ales că era implicată în acţiuni umanitare, campanii de încurajare a femeilor şi tinerilor şi dorea reforma constituţională. De altfel, în 2013, ea ar fi primit un fel de "avertisment", după ce, în timp ce se afla la Londra, a fost şantajată de o grupare de hakeri cu pierderea unor date importante. Familia ei a transmis Naţiunilor Unite, prin intermediul unei declaraţii scrise în 2020, că "trecutul său ca activistă care critica acerb abuzurile" au dus la această lipsire de libertate brutală şi neargumentată legal.

5 printesa saudita basma bint saud eliberata din inchisoare 12 jpg jpeg

Pe de altă parte, surse saudite spun că prinţesa saudită, femeie de afaceri şi cunoscătoare a mediului artistic occidental (vezi prietenia ei cu designerul Max Azria şi cu actriţa Whoopi Goldberg), care urmează să împlinească 58 de ani pe 1 martie, era o apropiată a fostului prinţ Mohammed bin Nayef, care, la rândul său, a fost plasat în arest la domiciliu. Deci nu este prima oară când un membru al familiei regale saudite cade în dizgraţie şi trebuie să suporte diverse persecuţii din partea anturajului actualului Rege Salman.

7 printesa saudita basma bint saud eliberata din inchisoare whoopi goldberg 2 jpg jpeg

Basma bint Saud a fost închisă în penitenciarul Al-Hair,din apropiere de Riad, unde sunt deţinuţi mai mulţi prizonieri politici. Cândva foarte discretă, familia regală saudită a fost zguduită de scandaluri de la ascensiunea în 2017 a prinţului moştenitor cunoscut sub numele de MBS, care a devenit conducătorul de facto al bogatei monarhii petroliere. Mai multe figuri importante ale regalităţii saudite au fost înlăturate sau anchetate de putere. În martie 2020, garda regală l-a arestat pe fratele şi nepotul regelui Salman, acuzaţi că au pus la cale o lovitură de stat împotriva lui MBS, potrivit mai multor surse.

14 printesa saudita basma bint saud eliberata din inchisoare 7 jpg jpeg

ONG-urile denunţă în mod regulat încălcările drepturilor şi libertăţilor din acest regat conservator şi încercările sale de a-şi spăla imaginea în întreaga lume prin evenimente sportive şi concerte de muzică pop.

FOTO: Profimedia, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Crăciun profimedia 0649147221 jpg
cât cheltuiesc femeile regale pe haine foto getty images  jpg
Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png