Ce au ţinut secret, mult timp, Mihai Constantinescu şi Simona Secrier

Actualizat:
1 mihai constantinescu si sotia sa simona jpg jpeg

Toţi ştiu de relaţia de lungă durată dintre celebrul artist şi Simona Secrier, fosta solistă Etno. Puţini ştiu, însă, că cei doi au ajuns, într-adevăr, la altar. Şi asta pentru că au ţinut totul secret.

În septembrie 2017, Mihai Constantinescu şi Simona Secrier au ajuns în faţa altarului şi şi-au jurat iubire şi credinţă veşnică, dar totul în mare taină. Vestea s-a aflat la mult timp după eveniment, informaţii fiind confirmată chiar de către artist.

”Nu a ştiut nici vântul, nici pământul. Am avut câţiva invitaţi. Ne-am simţit foarte bine. Le mulţumim naşilor că au fost foarte discreţi. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, a mărturisit Mihai Constantinescu la Antena Stars, pe atunci.

Acum, Simona Secrier se află neclintită la căpătâiul artistului, rugându-se neîncetat la un miracol în privinţa lui. Din câte se pare, starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este în continuare critică, medicii fiind rezervaţi în pronosticuri.



Recente pe Ok! Magazine

Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg