Ce avere lasă în urmă Diego Maradona? A fost cândva cel mai scump fotbalist din istorie, dar conturile lui au fost golite de viaţa haotică!

25 noiembrie, 2020
1 maradona gettyimages 1205709780 jpg jpeg

Averea marelui fotbalist este şocantă. Ar fi putut să deţină multe milioane de dolari, dar viciile, problemele de sănătate şi datoriile şi-au spus cuvântul

Provenit dintr-o familie foarte săracă, geniul argentinian al fotbalului a fost cândva cel care şi-a susţinut financiar rudele. Practic, Maradona a început să fie cel care punea pâinea pe masa familiei sale încă de la 15 ani, când a semnat primul lui contract cu echipa Argentinos Juniors. Apoi, în 1981, Boca Juniors l-a preluat pentru 4 milioane de dolari - pentru ca după doar un an, FC Barcelona să-l transfere cu suma record pentru acele timpuri de 7,6 milioane de dolari. 

În 1984, clubul Napoli avea să stabilească un nou record mondial cu transferul lui Maradona pentru 10,5 milioane de dolari. Erau anii lui de glorie: argentinianul devenise zeul fotbalului mondial. Dar lucrurile au început să intre pe o pantă descendentă pentru el de la Cupa Mondială din 1990, când a fost eliminat în urma testului pozitiv la cocaină. Un an mai târziu, când juca la Napoli, a stârnit un nou scandal, fiind din nou găsit pozitiv la acelaşi drog.

Dependenţa de droguri i-a ruinat cariera, provocându-i numeroase alte probleme - starea lui de sănătate a fost profund afectată, Maradona suferind de obezitate. Stilul de viaţă extravagant, dependenţa de stupefiante, cheltuielile haotice, dar şi problemele de sănătate - toate ai avut drept rezultat şi ruinarea averii sale. Peste toate, autorităţile italiene l-au acuzat de evaziune fiscală, imputându-i o datorie de 37 de milioane de euro. Aşa se face că averea estimată în acest an a lui Maradona este de doar 100.000 de dolari. O sumă uluitor de mică pentru ceea ce a însemnat Maradona în fotbalul mondial.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg